Transgaz începe plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2014

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 iulie 2015

Transgaz a început plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2014, prin intermediul Depozitarului Central şi al BRD Groupe Societe Generale - agentul de plată desemnat. Conform unui comunicat al companiei, dividendele se vor acorda acţionarilor înregistraţi la data de 24 iunie 2015, iar ultima zi de plată este 15 iulie 2018.

Dividendul brut aferent exerciţiului financiar 2014 este de 21,80 lei/acţiune, iar impozitul pe dividende va fi reţinut la sursă şi virat la bugetul statului în cotele prevăzute de lege.

Plata dividendelor nete cuvenite acţionarilor Transgaz este supusă prevederilor generale în materia prescripţiei, fiind prescriptibilă în termen de 3 (trei) ani de la data plăţii.

Modalităţile de plată sunt următoarele: prin intermediul Depozitarului Central - pentru acţionarii ale căror interese sunt reprezentate de participanţi (bănci custode sau brokeri) la Sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central; prin intermediul Depozitarului Central (DC) - pentru acţionarii care se adresează direct acestuia sau prin BRD-Groupe Societe Generale, agent de plată desemnat de Transgaz pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant.

Transgaz a înregistrat anul trecut un profit net de 502,516 milioane lei, potrivit Agerpres, 51% din această sumă fiind alocată pentru plata dividendelor.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb