Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

George Marinescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Transporturi / 23 septembrie

Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

Valoarea totală în prima etapă a proiectului se ridică la 614.460.000 euro 411 milioane euro sunt destinaţi achiziţionării a 72 de garnituri de tren Proiectul, care ar urma să fie finanţat din fonduri europene, conţine trei etape, ultima urmând să fie finalizată în anul 2050

Localităţile din zona Bucureşti-Ilfov vor fi interconectate, începând din anul 2024, prin intermediul unui tren metropolitan - aşa-numitul metrou de suprafaţă, conform unui proiect prezentat, ieri, de Nicuşor Dan - primarul general al Capitalei, Ştefan Rădulescu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov şi Ştefan Roşeanu - consilier în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) şi coordonator al proiectului.

Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

"Dezvoltarea zonei Bucureşti-Ilfov a avut două probleme. Prima este legată de o dezvoltare necontrolată, în care a dictat privatul cu interese legitime dar necoordonate de o autoritate publică, ceea ce a dus la o concentrare şi sufocare a utilităţilor existente în zona Bucureşti-Ilfov. A doua se referă la încercările de modernizare a infrastructurii, unde au fost făcute de-a lungul anilor mai multe eforturi din partea administraţiilor locale, eforturi care, din păcate, nu au fost coordonate. Tocmai de aceea proiectul trenului metropolitan va rezolva aceste probleme de structură şi nu chestiuni punctuale şi el va fi însoţit de un proiect complementar, pe zona rutieră, care va fi prezentat în perioada următoare. Avem avantajul că acest proiect ambiţios va fi derulat pe infrastructura feroviară existentă a CFR SA", a afirmat Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei.

La rândul său, Ştefan Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a spus că priorittatea o reprezintă deblocarea traficului rutier din regiunea Bucureşti-Ilfov, în condiţiile în care întreaga zonă din jurul Capitalei se confruntă cu lipsa spaţiilor de parcare şi cu un număr ridicat de autovehicule.

"Toate unităţile administrativ teritoriale au împuternicit TPBI să întocmească acest proiect, să obţină toate autorizaţiile necesare şi să depună toate documentele pentru obţinerea unei finanţări europene. Există un trend foarte mare de populare a judeţului Ilfov. Foarte mulţi locuitori din Bucureşti se mută în localităţile din Ilfov, unde vin şi cetăţeni din alte judeţe, pentru că în Bucureşti sunt cele mai multe şi cele mai bine plătite locuri de muncă din ţară. De aceea trenul metropolitan trebuie realizat şi este necesar ca acest serviciu să fie făcut la standarde înalte, a precizat Ştefan Rădulescu", vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Conform lui Ştefan Roşeanu, coordonatorul proiectului, trenul metropolitan va fi un sistem similar metroului, un sistem modern, cu frecvenţă rapidă a garniturilor, ce va deservi municipiul Bucureşti şi localităţile aflate în zona sa de influenţă.

Proiectul se va derula în trei etape, ultima urmând să fie finalizată în anul 2050. În prima etapă, care se va încheia în 2027 este vorba despre investiţii de 614.460.000 euro, din care 411 milioane euro numai pentru achiziţia de trenuri. Vor fi achiziţionate în total 72 de trenuri, dintre care 58 de trenuri regionale lungi, în valoare de 6 milioane euro bucata, şi 14 trenuri regionale medii, în valoare de 4,3 milioane euro bucata, care vor circula pe 18 linii, ce vor fi reabilitate până în anul 2024.

"Trenul metropolitan Bucureşti - Ilfov va putea fi folosit începând cu anul 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou. Astfel, în viitor, distanţa de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, faţă de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condiţiile actuale de trafic. (...) Pentru introducerea serviciilor de tren urban şi metropolitan, TPBI a ţinut cont de reţeaua feroviară istorică din zonă. Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 km/h). Prin realizarea investiţiilor necesare pentru introducerea şi, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban şi metropolitan Bucureşti - Ilfov se urmăreşte crearea unei noi alternative la transportul cu maşina personală în Regiunea Bucureşti - Ilfov", se arată în proiectul respectiv.

Prin realizarea investiţiilor prevăzute în proiectul prezentat ieri ar urma să fie reduşi timpii de călătorie necesari navetei, asigurându-se o legătură de transport între localităţi, în interiorul Capitalei, precum şi între Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi celelalte localităţi din zona Bucureşti-Ilfov, inclusiv către polul de cercetare de la Măgurele şi zonele turistice Snagov şi Cernica. Totodată, trenul metropolitan va facilita implementarea unor proiecte de regenerare urbană în zona de cale ferată, precum şi crearea de noi oportunităţi pe piaţa forţei de muncă.

Cele 18 linii propuse pentru trenul metropolitan ce va lega Capitala de localităţile din judeţul Ilfov sunt: (1) Gara de Vest - Răzoare - Progresu - Jilava - Vidra; (2) Gara de Nord - Gara de Vest - Progresul - Veseliei; (3) Gara de Nord - Pantelimon - Progresul - Veseliei; (4) Gara Obor - Chiajna - Gara de Vest - Cotroceni; (5) Gara Obor - Jilava - Gara de Vest - Cotroceni; (6) Orbital Bucureşti; (7) Gara de Nord - Aeroport T1; (8) Gara Obor - Aeroport T1; (9) Gara Obor - Gara Băneasa - Aeroport T1; (10) Gara Obor - Tunari - Aeroport T1; (11) Gara de Nord - Aeroport T2; (12) Gara de Nord - Chitila - Scroviştea; (13) Gara Obor - Brăneşti - Islaz; (14) Gara de Nord - Chiajna - Domneşti; (15) Gara de Nord - Chitila - Săbăreni; (16) Gara de Nord - Mogoşoaia - Grădiştea; (17) Gara de Nord - Căciulaţi - Snagov; (18) Titan Sud - Tânganu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. mai bine o Autostrada Suspendata ca a lui doctorul-hot-mincinos Oprescu........alte minciuni de politician roman.

    1. Dar si mai bine fara autostrazi,cum ne-a povatuit basescu-petrov, acum ca stim "unde sunt banii dumneavoastra" si ca "iarna nu-i ca vara" :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8655
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.9416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro