Abonament gratuit

UN AN FĂRĂ DRAGNEAPSD, nereformat şi dominat de acelaşi populism

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică /

A trecut un an şi Liviu Dragnea este tot după gratii, în ciuda recursurilor şi nenumăratelor contestaţii întocmite, cu avocat sau fără, la adresa sentinţei de condamnare.

A trecut un an şi Liviu Dragnea este tot după gratii, în ciuda recursurilor şi nenumăratelor contestaţii întocmite, cu avocat sau fără, la adresa sentinţei de condamnare.

Partidul Social Democrat împlineşte astăzi un an de când fostul său preşedinte, Liviu Dragnea, a fost înlăturat forţat din fruntea formaţiunii politice, în urma sentinţei definitive de condamnare la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pe care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat-o în 27 mai 2019 în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Teleorman.

Imediat după sentinţă, cei mai optimişti membri ai PSD susţineau că Liviu Dragnea va ieşi repede din Penitenciarul Rahova, că va reveni la şefia partidului şi va continua treaba începută în 2015 după debarcarea lui Victor Ponta din funcţia de preşedinte al social-democraţilor.

Iată că a trecut un an şi Liviu Dragnea este tot după gratii, în ciuda recursurilor şi nenumăratelor contestaţii întocmite, cu avocat sau fără, la adresa sentinţei de condamnare.

În toată această perioadă, PSD a fost condus de doi preşedinţi interimari, a pierdut guvernarea şi a fost dominat de lupte intestine. Prima persoană care şi-a asumat conducerea social-democraţilor a fost premierul din acel moment, Viorica Dăncilă, care a organizat în prima lună un congres al PSD la care a fost aleasă preşedinte plin al partidului. Dăncilă a condus partidul până în 24 noiembrie 2019, când a fost înfrântă drastic, în alegerile prezidenţiale de Klaus Iohannis, care a obţinut un nou mandat la Cotroceni.

Din acel moment, conducerea interimară a partidului a fost preluată de Marcel Ciolacu, care este secondat de liderul organizaţiei judeţene PSD Olt, Paul Stănescu, cei doi reuşind să se impună în faţa echipelor care au stat în preajma lui Liviu Dragnea şi a Vioricăi Dăncilă şi din care au făcut parte Eugen Teodorovici, Olguţa Vasilescu, Codrin Ştefănescu, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae, şi alţii. Unii dintre aceştia s-au alăturat noii conduceri şi au pus umărul la sabotarea permanentă a deciziilor luate de guvernul PNL, care s-a instalat la Palatul Victoria, în 4 noiembrie 2019 şi care a fost demis în Parlament, în luna februarie 2020, în urma unei noi majorităţi de conjunctură iniţiată de... PSD. După care, acelaşi Cabinet, a fost reinvestit în funcţie, cu sprijinul major al... PSD, în 14 martie 2020.

Marcel Ciolacu s-a dovedit mai abil politic decât predecesorii săi - Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă - şi a reuşit, în ciuda pierderii guvernării, să coalizeze împotriva guvernului Orban, în jurul PSD, pe rebelii din preajma lui Victor Ponta care au dezertat la Pro România şi să preia o parte din aleşii ALDE - formaţiune politică al cărei şef este Călin Popescu-Tăriceanu, care a continuat colaborarea cu social-democraţii.

Mai mult, pe anumite proiecte de lege, Ciolacu a reuşit să obţină şi sprijinul UDMR astfel încât, de la începutul anului şi până în prezent, orice decizie legislativă a guvernului Orban este modificată drastic în Parlament, social-democraţii susţinând că îmbunătăţesc proiectele Executivului.

În realitate, proiectele adoptate - de exemplu, legea dublării alocaţiilor copiilor, dublarea pentru acest an a plafonului IMM Invest, condiţionarea aprobării de către Parlament a stării de alertă, legea privind darea în plată şi legea privind amânarea plăţii ratelor la creditele bancare pentru toţi clienţii băncilor - au crescut presiunea asupra Guvernului, asupra bugetului de stat afectat grav de actuala pandemie de coronavirus şi asupra sistemului bancar din ţara noastră, care trebuie să se descurce cu reducerea lichidităţii rezultată din neîncasarea ratelor bancare şi cu sprijinirea financiară, prin împrumuturi garantate de stat, a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Cu toate acestea, manevrele lui Ciolacu au reuşit să mai reducă din decalajul existent între PSD şi PNL în urma alegerilor europarlamentare şi alegerilor prezidenţiale, să readucă social-democraţii în prim-plan, după ce, în a doua jumătate a anului trecut, după încarcerarea lui Liviu Dragnea, PSD părea un sparring-partner pentru toţi competitorii politici.

În aceste condiţii, Marcel Ciolacu îşi pregăteşte alegerea în funcţia de preşedinte al PSD ce ar urma să aibă loc la congresul social-democraţilor din această vară. Numai că actualul preşedinte interimar va trebui să se confrunte cu tabăra contestatarilor din care face parte Eugen Teodorovici, cel care la un moment dat se visa ba preşedinte al PSD, ba preşedinte al României.

Norocul lui Ciolacu îl reprezintă... Gabriela Firea, care tocmai a sărit în barca preşedintelui interimar şi pare dispusă să ajute la menţinerea direcţiei impusă de acesta în privinţa viitorului social- democraţilor.

Singura diferenţă între PSD-ul actual şi cel condus de Dragnea este libertatea de contestare a liderilor actuali. Pe vremea lui Dragnea, oricine critica acţiunile preşedintelui PSD era înfierat cu mânie proletară de membrii Comitetului Executiv Naţional şi exclus din partid. Acum, în era Ciolacu, Teodorovici, Codrin Ştefănescu şi alţii îşi permit să îl critice public pe preşedintele interimar al partidului, care, deocamdată, mimează democraţia.

Din păcate pentru adversarii politici ai social-democraţilor, un an fără Dragnea nu a însemnat şi un an fără PSD.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Stie cineva de ce Justitia a asteptat intai sa treaca alegerile europarlamentare si dupa aia a dat sentinta in cazul Dragnea? Nu de alta dar in principiile "statului de drept" nu scrie nicaieri ca trebuie sa te orientezi dupa cum bate vantul cand condamni un inculpat periculos.

    1. Nu stie nimeni de ce intrebi gogomanii. Tu scrii dupa cum bate vantul prin golul dintre urechi.

      Hai du-te si toarna un pahar de sampanie c-a trecut un an de tatuca dragnetta a plecat dupa gratii fara bicicleta 

      Da, stiu eu de ce a asteptat.

      Ca sa intrebe prostii despre asta in comentariile din ziarul Bursa.

      Iarasi ai baut multa vodca si scrii prostii. 

      "Gogomanul "1.1.și " prostul ca vodca- săniuța, ar fi putut să răspundă civilizat căci știu și ei de ce " infractorul periculos" a fost condamnat într-o zi... (cu)leasă din calendarul politic.

      Un alt " infractor(mai-mai) periculos", inculpat pentru crime împotriva umanității este 'amânat' de 30 de ani, și nu este "cara tinizat pe viață" la...Doftana asta nouă Rahova??? [ dinspre răsărit bate vântul sau crivățul, " bunicuț0"?]

      ...pe D.Cuclea primar PSD, de ce cetățenii îi cer să îi retragă titlul de ~ cetățean de ONOARE al municipiului ~ lui Liviu Nicolae Dragnea??? ; adică președintele de ONOARE al PSD, cel din Primăverii,, nefiind lângă Dragnea _acum, acolo-... își merită titlul întrucât nici un membru de partid nu îi cere retragerea titlului?

    P.S.D. este partidul care a dus coruptia la guvernare, MAFIE si FURT!

    1. Natural , sa maresti pensiile , salariul minim si sa micsorezi TVA-ul sunt exemple convingatoare de coruptie .Cum a pus mana Popoviciu pe cateva sute de hectare in Baneasa (zeci de milioane de euro ) conteaza mai putin in raport cu paguba de neiertat de una suta mii lei produsa de Dragnea ! C-asa-i in justitia romana (si europeana )

      PÂNĂ LA URMĂ, ADEVĂRUL TRIUMFĂ!

      Prin trecerea insulei Belina din administrarea Consiliului Județean Teleorman în administrarea Apelor Române, adică de la stat la stat, s-a dovedit faptul că Dragnia intenționa s-o pună într-una dintre cele două valize găsite pe câmp de Rise Deject și să fugă cu ea la vilele din Brazilia. 

      Si ceilalti au fost ingerasi. De aia a disparut PNTCD si in viitor va dispare si PNL daca continua cu tunurile in domeniul sanatatii si mintitul oamenilor , de alocatii sau pensii marite la sfantul asteapta. Hai sa facem ceva concret. Ce se promite in campanie electorala de unii sau de altii. Cine minte dupa 4 ani , il asteapta puscaria pe viata, asta e conditia , va incumetati?Nu cred. Toti sunt niste gasti de hoti si lingai, pe langa minciuna si tupeul mai ales al ultimilor.

      Visuri nene.

      Noi ca prostim vorbim si altii stau in puscarie de abia dupa 20 de ani de furt continuu.

      Cine te-a pus sa votezi ? 

    mai ales in era Dragnea, a distrus tara. Si pentru asta este normal ca PSD sa plateasca.

    Tara si poporul ei n-au cum uita silniciile la care au fost supusi. Fronda facuta de pesedei actiunilor guvernamentale sunt pura obraznicie. Pesedei nu sunt indreptatiti sa critice masurile intreprinse de actualul guvern. Daca ar avea cit de cit obraz s-ar duce la manastire, ar duce-o-n post si jugaciune macar vreo 500 de ani, ca pe urma sa se intoarca in viata politica. 

    1. Esti bolnav de ura si inaderent la argumente . Sarmane !

      Mai este putin si scapa dracnia. Iti propun sa mai aduni niste mutanti, sa incepeti campania pe net si sa rezervati spatiu in Piata Victoriei. Toate hotiile de AZI, toate bombele lu' hoha, sica si gasca, le puneti in carca lui dracnia si se acopera tot. Din ce am citit pe net, se pare ca virusul a fost adus in Romania tot de dracnia.

      fuse si se duse!

      Cum Nastase la Cornu, isi numara ouale, el, cu permis, va pescui pe malul Belinei. Asta-l asteapata! 

    Am urat si voi ura partidul PSD (da, dupa parerea mea, partidul cel mai hot) dar nici in ailalti nu ma bazez; PNL, USR, si restul (astea nici macar sa fie hoti nu au capacitatea, in primul rand sunt Tradatori, Incompetenti, Oportunisti, ... sustinuti si folositi de grupuri de interese mult mai hoate si periculoase ca PSD).

    Referitor la Dragnea, sigur are pacatele sale si merita pedeapsa probabil, dar sa fim corecti trebuie spus si batut obrazul justitiei ''independente'' caci inaintea lui trebuia sa fie Basescu, Udrea, Videanu, Blaga, etc. chiar si d-l Wuhanis merita putina ''reeducare''.

    Lumea este pe dos si prin lege albul este negru iar adevarul este minciuna ... dusmanul iti este prieten iar prietenul iti este dusman. 

    Am urat si voi ura partidul PSD (da, dupa parerea mea, partidul cel mai hot) dar nici in ailalti nu ma bazez; PNL, USR, si restul (astea nici macar sa fie hoti nu au capacitatea, in primul rand sunt Tradatori, Incompetenti, Oportunisti, ... sustinuti si folositi de grupuri de interese mult mai hoate si periculoase ca PSD).

    Referitor la Dragnea, sigur are pacatele sale si merita pedeapsa probabil, dar sa fim corecti trebuie spus si batut obrazul justitiei ''independente'' caci inaintea lui trebuia sa fie Basescu, Udrea, Videanu, Blaga, etc. chiar si d-l Wuhanis merita putina ''reeducare''.

    Lumea este pe dos si prin lege albul este negru iar adevarul este minciuna ... dusmanul iti este prieten iar prietenul iti este dusman. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa Digitalizarea României şi tehnologia 5G
DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
RSM
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie