Abonament gratuit

Un buzoian a accesat fonduri europene ca să producă panouri solare

MARILENA DINU
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Un buzoian a accesat fonduri europene ca să producă panouri solare

Panasol Buzău este singurul producător de panouri solare din România, iar după trei ani de activitate fabrica deţine deja 50% din cota de piaţă din ţara noastră pe acest segment.

Firma buzoiană aparţine unui tânăr întreprinzător care a pornit la drum în 2009 când a decis să acceseze fonduri europene disponibile prin Programul de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Începutul pentru Silviu Iordache nu a fost foarte greu. Şi asta pentru că, spre deosebire de alţi investitori, a avut partea de cofinanţare din bugetul propriu, nefiind astfel nevoie de credite bancare. În plus, tânărul întreprinzător a scris singur proiectul, economisind o parte din banii pe care i-ar fi dat unei firme de consultanţă.

Silviu Iordache, administratorul firmel Panasol Buzău, ne-a declarat: "Am început în 2009, aveam ceva fonduri şi deci nu a fost nevoie de finanţare suplimentară de la bănci. A fost un proiect de aproximativ 300.000 de euro fără TVA care a constat în construirea fabricii şi achiziţionarea de utilaje pentru producerea panourilor solare şi boilerelor solare compacte. La momentul respectiv lucram în domeniul telecom, nu aveam nicio legătură cu acest domeniu, însă am simţit un potenţial la momentul respectiv urmând să se lanseze Programul Casa Verde. Am considerat că era o piaţă care va creşte mai ales că nu era niciun producător în România şi nici pe aproape, toţi fiind din China. Şi aşa am pariat pe această afacere".

Finanţarea obţinută de la Uniunea Europeană l-a ajutat foarte mult, iar cu banii obţinuţi a ridicat unitatea de producţie pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. Este o clădire tip hală în care, în prezent, lucrează cinci oameni care cu ajutorul unor utilaje aduse din străinătate ating lunar o producţie de 220 sisteme solare presurizate şi 220 de colectoare solare termice presurizate. Pe viitor se va ajunge la o producţie anuală totală de 1.600 de produse.

"Noi fabricăm două tipuri de produse. Primul este colectorul solar presurizat, iar cel de-al doilea este panoul solar compact. Diferenţa între ele este că primul funcţionează în toate sezoanele, atât vara cât şi iarnă, iar celălalt se utilizează de primăvara până toamna, iarna se goleşte. Produsele noastre au preţuri competitive cu cele aduse din China. Deci se adresează tuturor categoriilor de persoane" a mai spus tânărul întreprinzător.

Afacerea buzoianului a prins foarte bine, iar în prezent domină în procent de 50% piaţa românească a panourilor solare şi produse din domeniu.

"Participăm activ la târguri internaţionale, de unde ne-am făcut relaţii pentru distribuitori în Egipt , Moldova şi Grecia", a afirmat buzoianul.

Asta deşi, mărturiseşte Silviu Iordache, debutul a fost greu în ceea ce priveşte vânzarea produselor. Mai ales că afacerea a fost iniţial gândită ca o completare a programului "Casa Verde", prin care cei doreau să-şi monteze astfel de sisteme de încălzire primeau un sprijin financiar de 6.000 de lei, dar după puţin timp acest program naţional s-a încheiat.

Tânărul a continuat însă să-şi extindă business-ul, iar de curând a mai accesat alte sume, tot prin PNDR, de această dată prin intermediul Grupurilor de Acţiune Locală, din care face parte comuna în care şi-a ridicat fabrica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa Antreprenoriat fără gen
DTLAWYERS
Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Pactul pentru muncă
Livestreaming Teatrul Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS