Un mistreţ căzut în lupta contra civilizaţiei

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 18 decembrie 2020

Un mistreţ căzut în lupta contra civilizaţiei

Se dau datele problemei. Avem o bucată de autostradă în apropierea unui pod peste o apă curgătoare, o porţiune fără gard de protecţie, nişte mistreţi prin apropiere şi un autoturism în miez de noapte. Calculaţi şansele vehiculului pentru a evita coliziunea cu un mistreţ.

Oricât v-aţi bate capul, oricâte calcule aţi face şi oricâte soluţii aţi da, cel mai probabil rezultatul este acelaşi: zero. Autoturismul respectiv care rulează cu o viteză de până în 130 kilometri pe oră şi ocupanţii acestuia au zero şanse să evite coliziunea, în miez de noapte, cu un mistreţ, pe autostrada din ad­ministrarea CNAIR.

Rezultatul final? Oamenii din maşină au scăpat doar cu o sperietură zdravănă, autoturismul a fost avariat, iar mistreţul şi-a găsit moartea. Nu în urma unui glonţ tras de vreun vânător, nici pentru că avea colţii de argint, ci pentru că inconştienţa unor angajaţi ai statului i-a permis să ajungă pe carosabil.

După producerea evenimentului, reprezentanţii CNAIR nu recunosc că sunt culpabili, ba chiar dau vina pe şofer că i s-a părut sau năzărit arătarea pe care chipurile ar fi lovit-o.

Aşa că omului nu îi rămâne decât să se ducă la locul faptei şi să pozeze în miezul zilei animalul mort în şanţul de pe marginea drumului. Mort în urma izbiturii de maşina ce rula în noapte. Conştiincios, şoferul fotografiază şi lipsa plasei şi a barei de protecţie, lipsă care a favorizat pătrunderea ani­malului pe carosabil.

Într-o ţară normală, după apariţia pozelor şi filmărilor respective, responsabilul de porţiunea de drum respectivă şi-ar fi înaintat demisia. La CNAIR nu ai să vezi aşa ceva, pentru că şoriciul mistreţului de pe autostradă este prea gros şi seamănă izbitor cu cel de pe obrajii unora din conducerea companiei publice. Aşa că responsabilii din CNAIR nu recunosc, susţin că dovezile au fost plantate de şofer şi familia sa, că totul este o înscenare.

Victimele accidentului, nemulţumite, se adresează instanţei. Cer despăgubiri. Taxa de timbru? O nimica toată: 2100 lei. O taxă de parcă tu ai fi vinovat că te-ai izbit de mistreţ pe autostradă şi nu cei pe care îi dai în judecată ca să îţi recuperezi timpul pierdut şi banii alocaţi pentru remorcarea şi reparaţia autoturismului.

Credeţi că victimele au scăpat doar cu atât? Nu. CNAIR solicită în întâmpinare expertiza tehnică a maşinii distruse. Pe care însă uită să o achite. Pentru că şoferul şi ai săi doresc să arate că au dreptate, sunt de acord cu expertiza, aşa că scot din buzunar şi banii necesari pentru expertiza solicitată de compania publică. CNAIR, compania care gestionează bugete şi proiecte colosale, nu are bani de expertiză. E săracă. Cum la fel de săraci sunt şi cei din conducerea companiei care încasează lunar salarii impresionante, de cel puţin aproape 10 ori valoarea taxei de timbru plătită de victimele accidentului. De exemplu, Florea Dascălu, şeful Direcţiei Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, a încasat, în 2019, 212.201 lei, adică 17683 lei pe lună. Andrei Cristian, cel care este şeful Direcţiei Siguranţa Circulaţiei şi Monitorizare Trafic, adica fix direcţia care trebuie să se ocupe ca mistreţii să nu ajungă pe autostradă, a câştigat anul trecut de la CNAIR 276.321 lei, adică 23.026 lei lunar, de peste 10 ori valoarea taxei de timbru achitată de victimele accidentului de pe autostrada A2. Şi pentru că ne referim şi la faptul că expertiza tehnică solicitată de CNAIR a fost achitată tot de victime, vă oferim şi salariul pe anul trecut al şefului Direcţiei Juridice din cadrul CNAIR. Valeriu-Bebe Zanfir a ridicat doar pentru câteva luni din 2019- de când a preluat şefia direcţiei respective - 146.443 lei.

În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să redăm strigătul de pe Facebook al uneia dintre victimele accidentului de pe A2:

"Voi ştiţi la ce foloseşte CNAIR care trăieşte bine mersi din taxele voastre pe maşini, pe drumuri, poduri, autostrăzi, roviniete şi alte bazaconii de-astea? La absolut nimic nu foloseşte compania asta, în care se lefăie pe banii voştri nişte inutili. Azi am fost şi am plătit şi partea lor de expertiză tehnică a maşinii distruse de nepăsarea inutililor de acolo. Bieţii de ei sunt rupţi în (...) şi n-au bani ca să câştige un proces. Culmea e că tot ei au cerut expertiza că, deşi ştiu că umblu mistreţi ca în codru pe A2, nu recunosc problema pe principiul «Lasă că se satură ei de nesimţirea noastră». Sper că n-am rude sau prieteni care lucrează pe-acolo. Mi-ar fi jenă să spun că lucrează/pardon, jefuiesc oamenii pentru salariile lor. Oricum, procesul merge mai departe".

În acest timp, partidele de centru-dreapta se bat pe funcţiile din viitoarea guvernare. Poate înţelegeţi, din ce am prezentat aici, care este miza negocierii din aceste zile.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Chiar crede cineva ca se poate sparge cu una cu doua increngatura din institutiile statului?

    1. Da, noi cei care am fost sa votam credem ca se poate schimba ceva.

      Din pacate suntem o minoritate intr-o tara de nesimtiti si de neghiobi care stiu doar sa pretinda fara insa a oferi si ceva in schimb acestei tari (macar 20 de minute din timpul lor extrem de pretios dar fara realizari notabile , o data la 4 ani).  

      pentru a vedea adevarata increngatura din institutiile statului, autorul trebuie sa mearga pina la radacina copacului, adica pina la faza de proiect, aprobare, licitatie, firma castigatoare, si surpriza!! la subcontractori lucrari! mergeti pe teren! ex. in prezent avem lucrari la drumul expres craiova-pitesti, credeti ca lucreaza castigatori licitatiilor!!! subcontracteaza la baieti destepti!! firmele care executa fizic lucrarea folosesc numai muncitori necalificati (ceva gen contract de munca la 4 ore, dar oameni sunt folositi 10- 12 ore pe zi, calitate lucrari zero) credeti ca institutiile statului nu stiu?! oare toti functionari din capul satului sunt prosti?! sau nu sunt corupti?! cum este posibil sa avem o firma care subcontracteaza lucrari de infrastructura si ruleaza milioane de euro, dar are angajati doar muncitori necalificati cu contract la 4 ore/zi perioada determinata!!!!!!!!

    Un articol bine scris care insa va ricosa perfect de pe "soriciul gros" al obrazului celor de la CNAIR.

    De fapt, nici nu va ajunge la respectivul sorici, intrucat cei din CNAIR nu citesc presa in timpul serviciului, iar in timpul liber nu citesc in general. 

    1. Mai degraba citesc mistretii.

    Mistretul cu coltz de argint fioros, de la Palatul Cotroceni, musca din democratie si drepturile omului.

    CNAIR e de rahat, in primul rand pentru starea jalnica in care arata autostrada A2 si mai apoi ca apar diversi mistreti pe sosea..  

    1. A2 arata jalnic? Cand ai fost ultima data pe Bucuresti-Pitesti?Si mai precis pe sensul de mers catre Bucuresti?

      Nu-ti face griji cu Cristian, omul scrie ce-si inchipuie realitatea nu conteaza pentru el.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro