"Unilever" renunţă la planul de relocare în Olanda

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 octombrie 2018

"Unilever" renunţă la planul de relocare în Olanda

Producătorul anglo-olandez de bunuri de larg consum "Unilever" şi-a anulat planul de mutare a sediului său central de la Londra la Rotterdam, din cauza criticilor investitorilor, potrivit BBC.

Compania informase mai devreme anul acesta că sediul său social va fi transferat la Rotterdam (Olanda) şi s-a pronunţat în repetate rânduri în favoarea modificării structurii sale duale - care datează din 1930 - conform căreia în prezent compania are un sediu în Marea Britanie şi unul în Olanda.

Însă, investitorii se tem că o astfel de decizie i-ar forţa pe acţionarii din Regatul Unit să-şi vândă acţiunile.

La finele săptămânii trecute, "Unilever" a recunoscut că "propunerea de relocare nu a obţinut sprijinul unui grup semnificativ de acţionari".

Potrivit preşedintelui companiei, Marijn Dekkers, Consiliul de Administraţie continuă să creadă că simplificarea structurii "Unilever" este în interesul companiei.

"Consiliul de Administraţie va lua acum în considerare noi măsuri şi va continua să negocieze cu acţionarii", potrivit unui comunicat al grupului anglo-olandez.

"Unilever" este una dintre cele mai mari companii incluse în indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra, fiind evaluată la aproximativ 124 de miliarde de lire sterline.

Compania va fi în continuare listată la Bursa din Londra.

Anterior, grupul anunţase că este "extrem de puţin probabil" să rămână în indicele FTSE 100 al Bursei din Londra, după ce va renunţa la structura sa duală şi îşi va muta sediul de la Londra la Rotterdam.

Atunci, directorul financiar al grupului, Graeme Pitkethly, declara că, după un angajament profund cu agenţia FTSE Russell, este puţin probabil ca titlurile "Unilever" să fie listate în indicele principal al Bursei din Londra.

"Unilever" are 169.000 de angajaţi la nivel global, din care 7.300 în Marea Britanie şi 3.100 în Olanda.

În 2017, grupul anglo-olandez a obţinut un profit operaţional de 8,9 miliarde de euro, mai mare cu 13,5% faţă de anul anterior. Cifra de afaceri a urcat cu 1,9%, la 53,7 miliarde de euro.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb