Vicepreşedintele PNL Adrian Cozma solicită demiterea lui Nicu Marcu de la şefia ASF

George Marinescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 martie 2022

Vicepreşedintele PNL Adrian Cozma solicită demiterea lui Nicu Marcu de la şefia ASF

Preşedintele ASF nu i-a convins pe parlamentari la audierea privind explozia preţurilor RCA Nicolae Neagu, preşedintele Comisiei buget finanţe din Senat: "Florin Roman şi Adrian Cozma au solicitat şi demisia vicepreşedintelui ASF, Cristian Roşu"

Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, a intrat în colimatorul parlamentarilor după ce activitatea instituţiei publice pe care o conduce a fost sublimă, dar a lipsit aproape cu desăvârşire în cazul falimentului companiei City Insurance, eveniment în urma căruia a fost înregistrată o explozie a preţurilor la asigurările auto obligatorii (RCA). Activitatea slabă a ASF cu privire la aceste lucruri şi slaba implicare a conducerii Autorităţii în gestionarea situaţiei cu care s-au confruntat nu doar conducătorii auto, ci şi patronatele din domeniul transportului rutier, precum şi situarea instituţiei publice în multe momente de partea companiilor de asigurare, au constituit subiectul audierii recente a lui Nicu Marcu şi subalternilor săi în comisiile de buget finanţe reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Răspunsurile oferite de conducerea ASF nu i-a mulţumit pe mulţi dintre membrii comisiilor respective, fapt pentru care unii parlamentari consideră că Nicu Marcu trebuie să demisioneze sau să fie demis din fruntea Autorităţii.

Unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai şefului ASF şi a colegului său, vicepreşedintele Cristian Roşu, este deputatul Adrian-Felician Cozma, vicepreşedintele PNL, adică liderul liberal care a solicitat conducerii partidului, în urmă cu o lună, demiterea conducerii ASF.

După audierea de marţi a conducerii ASF, deputatul Adrian-Felician Cozma afirmă că Nicu Marcu nu trebuie să mai rămână în fruntea Autorităţii.

"În următoarea şedinţă a Biroului Executiv (n.red. - BEx) al PNL voi cere din nou demiterea lui Nicu Marcu. Noi aşa ne-am înţeles în BEx-ul anterior: îl audiem şi pe urmă luăm măsurile care se impun. De aceea, în următorul BEx voi cere din nou demiterea lui Nicu Marcu, pentru că la audierea din Parlament nu a convins pe nimeni, nici măcar pe colegii mei. Nicu Marcu, preşedintele ASF şi Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF au răspuns la întrebările mele privind falimentul City Insurance şi preţul RCA, dar răspunsurile au fost nesatisfăcătoare. Au spus că ba nu-i competenţa lor, ba nu-i treaba lor; nişte răspunsuri puerile. I-am solicitat din nou demisia lui Nicu Marcu din fruntea ASF. Mi-a răspuns că activitatea lui este performantă în fruntea Autorităţii. I-am transmis: «Domnule, nu aveţi puţină decenţă? Nu vă este jenă să spuneţi aşa ceva? Ar trebui să vă daţi demisia»", a declarat, pentru ziarul BURSA, Adrian-Felician Cozma.

Vicepreşedintele PNL ne-a mai spus că deputatul Claudiu Năsui (USR) l-a întrebat pe Nicu Marcu dacă toţi cei din conducerea ASF au luat prime anul trecut după dezastrul de la City Insurance.

"Nicu Marcu şi Cristian Roşu au scăldat răspunsul. Ei au luat prime de 28.000 euro. La combinaţiile pe care le au, vă daţi seama cât pot să ia", ne-a transmis Adrian-Felician Cozma.

El s-a declarat nemulţumit de atitudinea din comisii a membrilor din partea PSD, despre care a afirmat că "l-au mângâiat blajin, pe creştet, frumos, pe Nicu Marcu şi i-au pus întrebări care să îi ridice mingea la fileu", cu excepţia unui singur senator care a fost mai critic cu şeful ASF.

Lanţ de slăbiciuni al ASF în privinţa exploziei preţurilor RCA

Referitor la acuzaţiile aduse conducerii ASF de către colegul său de partid, Nicolae Neagu - preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, bănci şi piaţă de capital din Senat - a menţionat că de anchetarea instituţiei respective şi a conducerii acestora se ocupă alte organisme sau instituţii, şi nu comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

"Întâlnirea cu conducerea ASF s-a făcut pe baza unui program şi a unui consens, care s-a concretizat în trimiterea unei adrese în acest sens. În cadrul audierii au fost exprimate diferite opinii, păreri şi au fost discuţii care păreau că era vorba despre a ancheta ceva. Precizez însă că în chestiunile privind o instituţie publică, fie există o comisie de anchetă a Parlamentului, fie sunt instituţii speciale ale statului care se ocupă de astfel de anchete. Înţeleg că procedural sunt anumite investigaţii pe care le fac instituţiile statului despre anumite fapte care s-au petrecut referitoare la falimentul City Insurance", ne-a spus senatorul liberal Nicolae Neagu.

El a arătat că mai important în acest moment, decât solicitarea unor demisii sau demiteri, este reglarea pieţei asigurărilor cu privire la preţul RCA.

"Discutăm astăzi despre o piaţă care este încă bulversată ca urmare a falimentului City Insurance şi care, dincolo de bulversare, a dus la o distorsionare a preţurilor din piaţă. Urmărind distorsionarea, am obsevat un lanţ de slăbiciuni, lanţ în care ASF nu reuşeşte să gestioneze acest moment din motive legislative, dar şi din motive efective, generate de toate pretenţiile unor actori, nejustificate sau prea mari în raport cu pretenţiile pieţei de a plăti RCA. Ideea a fost să găsim o soluţie care vizează un aspect legislativ, de modificări inclusiv pe legea de funcţionare a ASF, şi să cunoaştem ce este cu proiectul de hotărâre de guvern privind plafonarea RCA, proiect în legătură cu care nu toţi actorii sunt înţeleşi. Noi, Parlamentul, nu putem interveni şi plafona preţurile RCA, pentru că o astfel de lege ne-ar atrage procedura de infringement din partea Comisiei Europene. Plafonarea se poate face temporar, prin asumare, de Guvern printr-o hotărâre în acest sens. (...) Nemulţumiri sunt cu siguranţă cu privire la activitatea ASF. Am simţit la domnii deputaţi Adrian Cozma şi Florin Roman că au o problemă cu unul dintre vicepreşedinţii ASF (n.red. - Cristian Roşu), dar sensul şedinţei nu a fost de anchetă. Cei doi chiar i-au solicitat demisia de onoare vicepreşedintelui ASF. Dincolo de a demisiona cineva sau de a avea o răspundere penală, cred că problema astăzi în piaţă este să rezolvam situaţia pentru a avea un preţ al RCA rezonabil la nivelul populaţiei şi transportatorilor, dar care să asigure un oarecare profit şi companiilor de asigurare", a precizat Nicolae Neagu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, bănci şi piaţă de capital din Senat.

Referitor la solicitarea de demitere a şefului ASF, Nicu Marcu, pe care vicepreşedintele PNL Adrian Cozma o va face în următoarea şedinţă BEx, Nicolae Neagu ne-a transmis că el nu este membru al respectivului Birou şi în consecinţă nu se poate exprima cu privire la acest lucru.

Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR: "Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF, principalul vinovat în scandalul RCA"

În acelaşi sens se exprimă şi Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR), care susţine că principalul vinovat în scandalul RCA este vicepreşedintele ASF, Cristian Roşu.

"Principalul vinovat, din punctul nostru de vedere, de haosul creat în piaţa RCA în ultimii ani, este Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF. Pe lângă el se fac vinovaţi şi cei care l-au tolerat în funcţia respectivă, în ciuda adreselor repetate pe care în toţi aceşti ani le-am trimis către ASF şi către Parlament. Cristian Roşu a fost numit de Parlament drept vicepreşedinte însărcinat cu supravegherea şi reglementarea pieţei de asigurări. Deşi de cel puţin trei ani arătăm că acesta nu îşi respectă atribuţiile, nimeni nu a dispus vreo măsură împotriva lui. Trebuie schimbat urgent din funcţie acest om şi poate că, pe viitor, preşedintele ASF, indiferent cine o fi, să capete din partea Parlamentului dreptul de a acorda şi a retrage atribuţiile vicepreşedinţilor Autorităţii. Pentru că în acest moment, indiferent ce ar spune preşedintele ASF, că se numeşte Nicu Marcu sau altfel, el nu are nicio putere de a îl penaliza pe vicepreşedintele Cristian Roşu sau de a-i lua din atribuţii", ne-a spus Vasile Ştefănescu.

Preşedintele COTAR susţine că vicepreşedintele ASF este principalul vinovat şi în scandalul City Insurance, dar şi în amânarea proiectului de act normativ privind plafonarea preţurilor la RCA.

"Cristian Roşu se face vinovat şi de ceea ce s-a întâmplat la City Insurance. Emiterea de poliţe fără acoperire şi depunerea de documente false fără verificarea lor de ASF s-au făcut sub supravegherea strictă a lui Cristian Roşu. Acest individ, în afară de a fi schimbat din funcţie de Parlament, ar trebui verificat urgent de organele abilitate în dosarul privind falimentul City Insurance. Tot Cristian Roşu este vinovat de faptul că nu s-a aprobat încă actul normativ de plafonare a preţului RCA. În timp ce preşedintele ASF declara public că preţul va fi plafonat la tariful de referinţă, vicepreşedintele Roşu a trimis la Ministerul Finanţelor o valoare compusă din tariful de referinţă plus factorul N, ceea ce înseamnă o majorare de 36%, bani care ar fi urmat să intre în buzunarele asiguratorilor. Precizez că, dacă se va adăuga la RCA un leu în plus faţă de tarifele de referinţă afişate de ASF, vom recurge la proteste în toată ţara, mai ales că acum s-a ridicat şi starea de alertă", ne-a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Amintim că în urmă cu două zile conducerea ASF a fost audiată de comisiile reunite de buget finanţe din Parlament pe tema proiectului plafonării preţurilor RCA pe fondul falimentului City Insurance.

Cu prilejul audierii, Nicu Marcu, a recunoscut că preţurile RCA au crescut prea mult, dar a precizat că singura soluţie pe care o vede în prezent pentru reducerea preţurilor este plafonarea tarifelor în tandem cu crearea unui asigurător de stat.

"Acest proiect de HG privind plafonarea preţurilor RCA a fost o acţiune a noastră în ultimă instanţă. Avem puţine companii de asigurări, le-am garantat că suntem garantul unei pieţe corecte. Am vorbit cu actualul ministru de Finanţe referitor la faptul că există în lege posibilitatea de a înfiinţa o companie de stat, înţeleg că a demarat demersurile, să sperăm că se şi întâmplă. ASF în afară de ce face acum nu poate face altceva. Dacă în tandem cu această plafonare se înfiinţează această companie de stat, piaţa se va împărţi la mai mulţi şi preţurile vor scădea. Altă soluţie nu avem", a spus Nicu Marcu.

Plafonarea propusă de şeful ASF este susţinută şi de liberalul Nicolae Neagu, şeful comisiei de Finanţe de la Senat, care a precizat că este de părere că plafonarea preţurilor este cea mai bună soluţie în acest moment.

Conform informaţiilor oferite de conducerea ASF în cadrul audierii, ar mai fi în vigoare 800.000 de poliţe RCA, care în data de 8-9 mai ar urma să fie denunţate automat, astfel că plafonarea preţurilor ar fi o măsură prin care să poată fi traversată toată această perioadă care ar putea fi speculată pentru alte creşteri de preţuri.

Cu prilejul audierii, deputatul Claudiu Năsui (USR), fost ministru al Economiei, s-a declarat nemulţumit de soluţia propusă de ASF şi de activitatea conducerii respectivei instituţii publice.

"Mentalitatea socialistă se vede din nou în PNL şi în Parlament. Acum vor să plafoneze tarifele şi să facă un asigurator de stat. Asiguratorul de stat va fi în primul rând un nou magnet de sinecuri. Dar, mai important ce exact va face acest asigurator? Va vinde RCA ieftin celor cu risc mare ca să plătească daune mari. Adică tot săracul român deja taxat la sânge să plătească şi asta. Plafonarea tarifelor în condiţiile în care asiguratorii deja fac pierderi pe segmentul RCA şi ASF le tot cere să vină cu bani de acasă ca să le acopere e iar o greşeală. De fapt vor ajunge să scumpească RCA-ul. Asta s-a întâmplat şi atunci când statul a plafonat RCA la transportatori. Ce au făcut asiguratorii? Au crescut primele de asigurare pentru tot restul populaţiei. Practic românul mediu cu o maşină mică neriscant a ajuns să-l subvenţioneze pe transportatorul internaţional cu camion plin cu marfă care atunci când face o daună, o face foarte mare", a afirmat Claudiu Năsui, citat de Hotnews.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Domnilor, in Parlament a fost o opereta regizata pentru prostime. Pretul RCA a crescut de trei ori si complicatiile falimentului City nu se opresc la atat. Pe SIFuri este un jaf incredibil. Sunt dovezi clare ale incompetentei si mediocritatii lui Marcu si Rosu. Ce mai este de demonstrat? Poate doar ca acesti pitifelnici jalnici au in continuare protectie. Florin Roman este indignat? Da dar doar de Rosu, nu si de protejatul lui, Marcu. Regie proasta pentru prosti. Domnule Cozma, tot respectul dar nu cred ca veti reusi is a il eliminati pe impostorul Marcu. Marcel si Florinel ii tin in brate pe acesti incompetenti habarnisti care au distrus o piata.

    1. cata vreme lumea nu protesteaza, probabil vor mai creste. si rca-urile si altele. Asta-i viata in romanica.

    Succes dle Cozma! Poate spargeti fratiile toxice ale sefilor ASF cu smenarii din piata de asigurari si din piata de capital. Domnule Stefanescu COTAR aveti fiica si ginerele angajati la ASF si promisiunea lui Marcu ca isi vor mentine joburile?

    Între timp Roman își mai face upgrade la CV și va veni la ASF în locul lui Rosu. Cat despre Nasui ce sa mai zic. Suferă lăuntric, nu se regăsește în spațiu în căutare de cașcaval spera și el la un loc călduț în locul lui Marcu. Niște fripturisti

    Postacii cooperatisti stau cu capul ingropat in pamant. Hai mai Dragoi, trezeste-i! Injura-l pe Cozma!

    1. Cum sa imi dau demisia fraierilor de platitori de polite RCA? De unde mai iau eu 15.000 de Euro/ luna salariu + prime, masina de serv, etc???? Hai la munca cu voi ca aveti de platit o polita RCA care se va scumpii iar. Va pup!

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5603
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9644
Gram de aur (XAU)Gram de aur389.2309

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
prow.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb