VIDEOCONFERINŢA SĂNĂTATE ŞI FARMA / ALINA CULCEA, PREŞEDINTELE ARPIM:"Sunt peste 30 de boli infecţioase prevenite datorită vaccinurilor şi milioane de vieţi salvate, în lumea întreagă"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 13 octombrie

Alina Culcea

Alina Culcea

Există în prezent peste 30 de boli infecţioase care sunt prevenite datorită vaccinurilor, care salvează milioane de vieţi în lumea întreagă, a afirmat Alina Culcea, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Aceasta a mai întrebat, retoric, "cum vor putea cei care se opun public vaccinării, , fie că sunt politicieni, medici, personalităţi publice, vedete, să trăiască cu povara conştiinţei celor celor două-trei sute de persoane care se pierd zilnic în România" din cauza Covid-19.

Domnia sa a afirmat: "Culcea Este foarte necesar să aducem informaţii corecte publicului în această perioadă şi mă întreb cum ar fi fost astăzi situaţia din ţara noastră dacă toată media, toată presa s-ar fi aliat eforturilor de a aduce informaţii corecte şi de a promova vorbitori credibili. Am o întrebare retorică: cum vor putea cei care se opun public vaccinării, fie că sunt politicieni, chiar medici, personalităţi publice, vedete, să trăiască cu povara conştiinţei a deceselor celor două-trei sute de persoane care zilnic se pierd în România, astăzi".

Potrivit acesteia, medicii fac astăzi un efort extraordinar pentru a ne ajuta să trecem peste această criză, dar este extrem de important ca populaţia să se vaccineze. Culcea a spus că vaccinurile anti-Covid nu sunt îndeajuns folosite în ciuda faptului că vaccinologia are o istorie de peste 200 de ani şi că este dovedit faptul că imunizarea prin vaccin este cea mai bună cale de apărare împotriva bolilor grave şi a bolilor contagioase.

"Cu toţii trebuie să ne aliem eforturilor lor şi să ne rugăm în primul rând pentru sănătatea lor fizică şi psihică. Fără ei probabil că nu am putea să ducem la capăt această bătălie. (...) Sunt absolut de acord cu ce a transmis colegul Dragoş Damian: este important ca mediul de afaceri să vină alături în această perioadă prin exemple şi nu numai prin vorbe şi aici pot să vă spun că, dincolo de exemplul personal - sunt medic, lucrez în industria farmaceutică de peste 20 de ani şi de peste 4 ani de zile într-un departament de vaccinuri, toată familia mea este vaccinată -, dacă nu înţelegem importanţa vaccinării, iar companiile farmaceutice inovatoare au fost cele care au demonstrat o mobilizare fără precedent investind sume uriaşe, resurse în descoperirea de tratamente şi vaccinuri împotriva Covid, totul este degeaba dacă acestea nu sunt folosite. Da, vaccinarea salvează vieţi şi vaccinologia are o istorie de peste 220 de ani. Imunizarea prin vaccinări este cea mai bună cale de apărare de care dispunem pentru a lupta împotriva bolilor grave, bolilor contagioase care uneori pot fi mortale cum vedem astăzi. Sunt în prezent peste 30 de boli infecţioase care sunt prevenite datorită vaccinurilor şi milioane de vieţi sunt salvate în lumea întreagă datorită lor. În contextul pandemic actual, mai mult ca niciodată imunizarea şi vaccinurile trebuie privite ca o prioritate de sănătate publică. Din păcate nu sunt în momentul de faţă suficient utilizate şi iată unde s-a ajuns", a spus Alina Culcea.

Alina Culcea: "Este nevoie de investiţii majore în sănătate"

Potrivit preşedintelui ARPIM, criza Covid a testat rezistenţa şi agilitatea sistemelor de sănătate într-un mod fără precedent. Aceasta a spus că actuala criză arată faptul că este nevoie de investiţii majore în sănătate şi de creşterea cheltuielilor bugetare cu sănătatea.

"Am văzut că lipsa pregătirii, a echipamentelor, a infrastructurii s-a dovedit dăunătoare pentru a face faţă unei situaţii de aceste proporţii, am văzut spitale arzând, am văzut din păcate bolnavi pe coridoare şi aşa mai departe. Aici un rol important îl au şi cheltuielile pentru asistenţă medicală şi implicit pentru medicamente, nu numai în lupta împotriva Covid ci în general şi putem să ne uităm un pic pe ce s-a întâmplat în această perioadă în ţările din Europa Centrală şi de Est: cheltuielile publice pe cap de locuitor au fost de 5 ori mai mici decât la nivelul celor mai importante 5 ţări din UE. Este şi cazul României şi asta a dus la rezultatele pe care le ştim şi le vedem din păcate pentru sănătate. Este important însă să învăţăm ceva din această criză şi suntem cu toţii conştienţi că decalajul cu privire la cheltuielile publice cu sănătatea se vor acumula în timp, creând o povară în continuă creştere, iar dacă ţările din Europa Centrală şi de Est ar cheltui aceeaşi proporţie din PIB ca cele mai dezvoltate 5 ţări europene cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor ar putea creşte cu 65%", a explicat Culcea.

Ea a mai adăugat că rezultatele asupra sănătăţii după pandemie sunt de asemenea susceptibile să se agraveze şi pe termen mai lung din cauza întreruperii programelor de screening şi a întârzierilor de tratament în cazul bolnavilor cronici.

"Nu discutăm doar de Covid astăzi, sunt bolnavi cronici care din păcate nu au ajuns să-şi ia tratamentele la timp, iar sistemele de sănătate vor trebui să aibă resurse adecvate pentru a face faţă acestei provocări continue", a afirmat Alina Culcea.

Potrivit domniei sale, este esenţial ca factorii de decizie să acorde prioritate investiţiilor pe termen lung în asistenţă medicală, în medicamente de ultimă generaţie şi să recunoască legătura clară dintre sănătate şi economie. Culcea a arătat că medicamentele aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului intră foarte greu sau deloc pe lista compensatelor şi gratuitelor din România.

"Medicamentele de ultimă generaţie sunt considerate de experţi ca aducând valoare atât pentru pacienţi cât şi pentru societate. Accesul la medicamente noi, salvatoare de vieţi, înseamnă o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai productivă şi deşi au fost - recunoaştem efortul autorităţilor în ultima perioadă - totuşi accesul la inovaţie constant şi predictibil rămâne una din principalele provocări cu care ne confruntăm în România. Nu o spunem noi, o spun cifrele, statisticile: din păcate, România se află pe ultimul loc în clasamentul privind accesul la inovaţie al populaţiei cu o medie de peste 2 ani şi jumătate faţă de o medie de 500 de zile la nivelul UE, iar dacă ne uităm la perioada 2016-2019 circa 150 de medicamente inovatoare au fost aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului în această perioadă şi doar 1 din 4 au fost introduse pe lista compensatelor şi gratuitelor din România până la începutul acestui an. Să nu mai vorbim de întârzierea în ceea ce priveşte aprobarea de studii clinice: de la termene legale de 60 de zile am ajuns astăzi la termene de peste 600-700 de zile, din păcate îngreunând din nou accesul pacienţilor, poate ultima şansă a unora, de a avea o terapie nouă şi modernă", a explicat Alina Culcea.

Alina Culcea: "În ritmul actual avem nevoie de 27 de ani ca să aducem speranţa de viaţă la media celor mai dezvoltate cinci ţări europene"

Totodată, lipsa unei viziuni, a unei finanţări adecvate şi a unui acces la timp la inovaţie duce la scăderea speranţei de viaţă, a spus preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Potrivit Alinei Culcea, României îi vor fi necesari aproape 30 de ani pentru a ajunge la speranţa de viaţă din cele mai dezvoltate ţări europene.

"Lipsa unei viziuni, a unei finanţări adecvate şi a unui acces la timp la inovaţie duce la scăderea speranţei de viaţă. În România avem astăzi în jur de 75 de ani speranţă de viaţă şi dacă ne uităm la cele mai dezvoltate 5 state europene acolo media (speranţei) de viaţă este de 82 de ani. În acest ritm, dacă încercăm să recuperăm, ne vor fi necesari 27 de ani pentru a atinge aceeaşi medie de speranţă de viaţă cu aceste state. E mult, e puţin, probabil că răspunsul este de la sine înţeles. Iar pentru economie, industria bio-farmaceutică generează o valoare esenţială, prin crearea de locuri de muncă, prin investiţii în cercetare şi dezvoltare de medicamente, investind poate mai mult decât orice altă industrie în partea de cercetare şi dezvoltare. Însă, ca pacienţii să aibă acces la aceste medicamente, şi aici vorbim de faptul că pentru anumite patologii fiecare zi contează, trebuie să se ia nişte măsuri clare: să existe o finanţare adecvată a sănătăţii, să existe un acces predictibil la inovaţie şi la studii clinice şi nu în ultimul rând avem nevoie de îmbunătăţirea mediului de operare, respectiv de facilităţi fiscale care să atragă investiţii şi o industrie farmaceutică puternică în România, o politică a medicamentului care să încurajeze aducerea de medicamente în piaţă şi nu dispariţia lor aşa cum se întâmplă astăzi ca urmare a unor sisteme coercitive aplicate în politica medicamentului, vorbim de politica celui mai mic preţ european, vorbim de taxa clawback", a spus Culcea.

De asemenea, potrivit preşedintelui ARPIM, sunt ţări în UE care au poziţionat industria farmaceutică ca un partener strategic.

"Sunt ţări care au înţeles acest lucru, care au poziţionat industria farmaceutică ca un partener strategic şi vedem acest lucru şi la nivelul Uniunii Europene, campania de vaccinare împotriva Covid este un exemplu: există un dialog continuu cu industria pe teme majore de interes precum programele de rezilienţă, planul european de cancer, strategia farmaceutică europeană. Franţa a înfiinţat un consiliu strategic al industriilor din sănătate în care industria farmaceutică este partener alături de reprezentanţii autorităţilor şi unde pe un acord cadru pe 5 ani se va lucra la creşterea competitivităţii şi stabilităţii economice prin investiţii constante din perspectiva industriilor de sănătate prezente în acea ţară. Există soluţii, există speranţă, dacă reuşim să ne întâlnim într-un cadru formal, dar prietenos, în care toţi actorii de la masă să poată să ia nişte decizii informate şi cât mai rapide în privinţa îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei României", a conchis Alina Culcea.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Si la cate din cele "peste 30 de boli infecţioase prevenite datorită vaccinurilor" se face cate o doza la fiecare trei luni:-)?

    1. Propaganda pura a industriei medicale... Adevarul este ca numarul de morti anual de diverse boli e relativ constant si are drept cauza salbaticia capitalismului, saracia si stresul in care traiesc peste 80% din oamenii planetei. Trebuie taiat raul de la radacina, adica desfiintate corporatiile, incepand cu cele medicale si triplate veniturile astfel incat oamenii sa poata adopta in stil de viata sanatos.

      Sigur ca da, triplate veniturile!

      De vina este Dumnezeu ca nu ne indeasa in gura capsuni cu frisca. 

    Nu mai suport atata minciuna si manipulare! Oamenii, atat nevaccinati chiar si Vaccinati, mor si pentru ca nu au acces la medicatie. Exista antivirale si tratamente care vindeca boala chiar si in 24 ore si care nu se gasesc, nici macar in spitale! Se roaga cio de la Terapia Cluj de luni bune sa le poata produce dar nu au primit autorizatie!

    Ce sa mai vorbim? 

    Daca ai contactat virusul si iei antivirale inca de la inceput, nu mai risti sa faci forme grave si logic, nu mai ajung oamenii la ATI si nu mai mor pe capete.

    Dar ce sa vezi? Nu le gasesti nicaieri.  

    1. Ceaiul verde e antiviral. Stimularea celulelor T si B e o alternativa ca organismul sa se apere singur.

      ... si dati vreo doua-trei nume de tratamente si antivirale dintr-alea care vindeca guvidu' in 24 de ore, ca poate le gasim pe-afara, daca in Romania vor sa ne omoare pe toti si n-avem voie sa ne vindecam.

      Multumesc.  

      Exact ! Trebuie dat drumul la antivirale platite de stat, pentru publicul larg astfel incat lumea sa se poata trata acasa inca de la aparitia primelor simptome. In prezent statul roman sta cu mainile incrucisate pana ajunge omul bolnav grav in spital.

    cand o sa recunoasca chinezii ce s-a intamplat cu adevarat la Wuhan? si o sa ne despagubeasca?

    Penibil ,deci murim ca sa mai punem de un rapel sa bagam banii la companiile farmaceutice si la coruptii de serviciu...

    Sunt pentru vaccinare dar nu pentru experimente pe noi cu asa zise vaccinuri nestudiate si varza de efecte secundare si decese statistice .

    Astept ca toti penalii criminali care se imbogatesc din moartea internatilor in lagarele pe care le numim spitale si unde saracii medici si pacienti isi traiesc infernul sau ultimele clipe sa isi primeasca pedeapsa binemeritata. 

    ce avem acum nu e vaccin ,e ser experimental genic

    soarecii de laborator au scapat, acum ei vaccineaza direct oamenii cu serurile ucigase!  

    1. Ba nu.

      E vaccin. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro