ZIARUL BURSA

21 august 2009
Primarul Municipiului Constanţa, Radu Mazăre: "Este evident că acuzaţia ANI are o miză, pentru că a venit imediat după declaraţiile mele la Comitetul Executiv al PSD, când l-am făcut pe Traian Băsescu <Iuda>"

PRIMARUL CONSTANŢEI: Mi s-au blocat o groază de proiecte pentru că mă cheamă "Mazăre"

Cristina MihalaşcuPolitică / 21 august 2009

Primarul Municipiului Constanţa, domnul Radu Mazăre, ne-a acordat un interviu în care a avut amabilitatea să ne vorbească despre modul în care administrează criza în teritoriu şi despre proiectele pe care le pregăteşte pentru creşterea atractivităţii litoralului. Împotriva curentului care vine din Capitală, domnia sa ne-a declarat că doreşte deblocarea angajărilor la primărie şi că lucrează împreună cu colegii de la PSD pentru aplicarea descentralizării.

Reporter: Aţi acuzat că atacurile la adresa dumneavoastră din ultima vreme, în special acuzaţiile Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), referitoare la declaraţiile de avere, constituie un atac dirijat de preşedintele Traian Băsescu. Ce v-a determinat să ajungeţi la această concluzie?

Radu Mazăre: Am explicat în ultima conferinţă de presă, cu documente, cum stau lucrurile. Este evident că acuzaţia ANI are o miză, pentru că a venit imediat după declaraţiile mele la Comitetul Executiv al PSD, când l-am făcut pe Traian Băsescu, "Iuda".

"Turism Felix" a pierdut peste două milioane de lei din tranzacţii cu SIF-uri

Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 21 august 2009

l Compania a vândut acţiunile şi de trei ori sub preţul de achiziţie

Compania hotelieră "Turism Felix" Băile Felix, controlată de societatea de investiţii financiare "Transilvania" a pierdut peste două milioane de lei în urma unor tranzacţii cu acţiuni ale SIF-urilor, pe care le achiziţionase în 2007 la preţuri şi de trei ori mai mari faţă de valoarea la care se tranzacţionează în prezent la Bursa de Valori Bucureşti.

Ediţia din 21.08.2009
Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019
Ediţia din 18.10.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle

Profitul "Holcim" a scăzut cu 35%

Alina VasiescuInternaţional / 21 august 2009

Profitul net al producătorului de ciment elveţian "Holcim" AG a scăzut cu 35% în perioada aprilie-iunie 2009, dar compania apreciază că declinul economic ce a afectat semnificativ industria construcţiilor a încetinit pe unele pieţe,...

Norvegia, încă o ţară care iese din recesiune

Alina VasiescuInternaţional / 21 august 2009

Economia Norvegiei a ieşit din recesiune după ce Produsul Intern Brut (PIB) al ţării a crescut cu 0,3% în trimestrul al doilea, faţă de trimestrul întâi, datorită investiţiilor din sectorul energetic şi a planurilor guvernamentale de stimului,...

Speculaţii intra-day pe piaţa sibiană

Cristina PădurePiaţa de Capital / 21 august 2009 /

La bursa sibiană, penultima şedinţă a săptămânii a continuat să ofere participanţilor preţuri în creştere, în acord cu evoluţia din piaţa spot autohtonă şi cu cea a burselor europene.

A demisionat guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei

A demisionat guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei

Alina VasiescuInternaţional / 21 august 2009

Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Ivan Iskrov, şi-a înaintat demisia miercuri, la numai trei luni după ce noul Parlament l-a reales în cel de-al doilea mandat, care ar fi durat şase ani.

Iskrov, în vârstă de 42 de ani, va părăsi...

Anul trecut, UBS a înregistrat deprecieri de aproape 47 miliarde de dolari în valoarea acţiunilor, din cauza expunerii sale la criza subprime din Statele Unite.

Statul elveţian îşi vinde deţinerea la UBS

Alina VasiescuInternaţional / 21 august 2009

Guvernul de la Berna îşi vinde investiţia sa de şase miliarde de franci elveţieni în UBS AG, cea mai mare bancă a ţării, după ce, miercuri, a semnat un acord cu Statele Unite pentru furnizarea datelor clienţilor UBS din SUA, suspectaţi de...

Noi pachete turistice destinate turismului balnear

F.A.Companii / 21 august 2009

În ultima perioadă, activitatea Ministerului Turismului a fost deturnată de la ceea ce trebuia să facem, a precizat, ieri, Elena Udrea, ministrul Turismului, în cadrul unei conferinţe de presă, anunţând, totodată, lansarea a două pachete...

Legea prostiei unice

Cornel CodiţăEditorial / 21 august 2009

Cornel Codiţă

Abia acum îmi dau seama în ce întuneric şi neorînduială se mişcă biata noastră Românie, cu tot cu noi, cei de la bord!

IKEA Romania Invests 1.3 Mio EUR In New Product Catalogue

Cosmina Capalau (Tradus de Andrei Năstase)English Section / 21 august 2009

Furniture and home decoration retailer IKEA Romania has invested approximately 1.3 million EUR in the production and distribution of the new product catalogue, valid between September 2009 and August 2010. "We allocated 1.3 million EUR for...

DTLAWYERS
Apanova
Topul Naţional al Firmelor 2019
Energy Transition 2019
Business Card
BTPay
Centrul de conferinţe Sheraton
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo