ZIARUL BURSA

18 august 2016
Conflictul dintre băncile pentru locuinţe şi Curtea de Conturi a ajuns la buzunarele clienţilor

Conflictul dintre băncile pentru locuinţe şi Curtea de Conturi a ajuns la buzunarele clienţilor

EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 18 august 2016

Client: "BCR BpL şi RBL au comis jaful secolului în materie bancară"  

Curtea de Conturi susţine că băncile pentru locuinţe au acordat primele oferite de stat în mod ilegal

BCR BpL: "Am contestat în justiţie decizia emisă de Curtea de Conturi"

RBL: "Banca face toate demersurile necesare pentru apărarea drepturilor clienţilor săi"

Scandalul iscat în urmă cu câteva luni în jurul băncilor pentru locuinţe din ţara noastră, ca urmare a unui control făcut de Curtea de Conturi a României la cele două instituţii care au produse de economisire-creditare (BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe) face deja victime în rândul clienţilor acestora.

În timp ce Curtea de Conturi a precizat, în raportul aferent anului trecut, că BCR BpL şi RBL au încălcat legea şi a trasat criterii clare pe care cele două bănci trebuie să le respecte (contradictorii cu cele aplicate până în prezent), instituţiile financiare în cauză afirmă contrariul, considerând că, dimpotrivă, decizia Curţii de Conturi încalcă legea în vigoare.

Bumerangul dobânzilor negative s-a întors la poarta băncilor centrale

Bumerangul dobânzilor negative s-a întors la poarta băncilor centrale

CĂLIN RECHEAInternaţional / 18 august 2016

CĂLIN RECHEA

Pornirea tiparniţei în zona euro nu a fost suficientă pentru readucerea economiilor supraîndatorate pe o traiectorie de creştere sustenabilă. Fidel promisiunii sale de a face totul pentru păstrarea monedei unice, Mario Draghi a trecut, în urmă cu doi ani, şi la aplicarea unor dobânzi negative pentru depozitele constituite de băncile comerciale la BCE.

Lanţul stricat al proprietăţii private

Lanţul stricat al proprietăţii private

TEODOR FLEŞERUMacroeconomie / 18 august 2016

Goldman Sachs avea dreptate când decreta că doar cei bogaţi ar trebui să posede case.

Mi se pare ceva normal.

Chiar este.

Omul ştie ce zice, ba e şi delicat, folosind condiţionalul "ar trebui" şi nu dictatorialul "trebuie!"

SUA îşi mută armele nucleare din Turcia în România

EURACTIV:SUA îşi mută armele nucleare din Turcia în România

Andrei StanInternaţional / 18 august 2016

Actualizare 16:15 Victor Ponta: "Ştirea despre arsenalul nuclear american în România, o minciună grosolană"

Victor Ponta a precizat că ştirea postată pe site-ul Euractiv.com, potrivit căreia SUA au început transferul de arme nucleare staţionate în Turcia spre România este o minciună grosolană.

ACATUALIZARE 15:20 Ovidiu Raeţchi (PNL): "Este necesară întrunirea Comisiei pentru apărare, pentru a da un răspuns în chestiunea presupusului transfer al armelor nucleare"

Ministrul Dezvoltării din Turcia: "Guvernul României a susţinut ferm aderarea Turciei la Uniunea Europeană"

DUPĂ CE ERDOGAN A CONDIŢIONAT CONTINUAREA ACORDULUI CU UE PRIVIND REFUGIAŢII DE ELIMINAREA VIZELOR PENTRU CETĂŢENII TURCI,Ministrul Dezvoltării din Turcia: "Guvernul României a susţinut ferm aderarea Turciei la Uniunea Europeană"

A.A.Internaţional / 18 august 2016

Guvernul României a susţinut ferm aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a declarat, ieri, ministrul Dezvoltării din Turcia, Lutfi Elvan, precizând că şi ministrul Economiei Costin Borc a subliniat acelaşi mesaj în întâlnirea pe care au avut-o ieri dimineaţă.

DIICOT cere audierea jurnaliştilor de la Sky News

DIICOT cere audierea jurnaliştilor de la Sky News

A.G.Anticorupţie / 18 august 2016

Procurorii DIICOT vor solicita, prin intermediul unei comisii rogatorii, audierea jurnaliştilor de la postul de televiziune britanic Sky News care au realizat reportajul despre un presupus trafic de arme din România, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.

"Carlsberg" continuă planul de reducere a cheltuielilor

"Carlsberg" continuă planul de reducere a cheltuielilor

ALINA VASIESCUInternaţional / 18 august 2016

Producătorul danez de bere "Carlsberg" AS a raportat, ieri, pentru primul semestru din 2016, un profit sub aşteptări, însă şi-a menţinut previziunile pentru întregul an, în condiţiile în care programul său de reducere a costurilor progresează.

Ediţia din 18.08.2016
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor
MACRO NEWSLETTER 18 August 2016

MACRO NEWSLETTER 18 August 2016

Internaţional / 18 august 2016

Producţia industrială din zona euro a crescut peste aşteptări în iunie 2016, cu o rată lunară de 0,6%, după un declin de 1,2% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 0,4%, de la 0,3% în luna anterioară.

REVISTA PRESEI 18.08.2016

Willy HomnerRevista Presei / 18 august 2016

ADEVARUL 

Se umple ţara de municipii! Guvernul reclasifică oraşele şi comunele

Executivul va modifica, după 25 de ani, clasificarea oraşelor şi comunelor, urmând ca acestea să fie diferenţiate în funcţie de o serie de criterii pe care trebuie...

Ziarul BURSA

22 ianuarie
BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo