ZIARUL BURSA

08 mai 2018
Ambasada făgăduită la Ierusalim

Ambasada făgăduită la Ierusalim

MAKEPolitică / 08 mai 2018

MAKE

Stăruinţa lui Liviu Drag­nea în intenţia să mute ambasada noastră din Tel Aviv, la Ierusalim, alimentează o confuzie generalizată, mai veche. Mult mai veche. Politic, Ierusalimul a fost divizat de la prima prezenţă a iudeilor pe pământurile palestinienilor, încă de pe timpul lui Abraham şi Abimelec. "Ierusalimul indivizibil" dorit de Beniamin Netanyahu este o creaţie spirituală.

Categoric, pelerinii şi localnicii sus­ţin că Ierusalimul are o geografie, astfel că oraşul ar fi compatibil cu punctele cardinale şi de aceea, palestinienii şi israelienii şi oamenii, în general, inclusiv cei de la ONU, UE şi din SUA, vorbesc despre Ierusalimul de Est şi despre Ierusalimul de Vest, fără să se mire nimeni că asta se petrece în "L'ombilico del mondo" - buricul lumii, de unde Dumnezeul iudeilor şi-a început Facerea, pornind de la chiar stânca de pe care, ulterior, Îngerul Gabriel l-a ridicat pe Mohamed să viziteze Paradisul, acelaşi loc de origine unde unul din cei şapte îngeri "mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogo­rându-se din cer, de la Dumnezeu" (Apocalipsa, 21: 10), unde Dumnezeu este mereu unul şi acelaşi.

Guvernul american se împrumută ca în vremea crizei

Guvernul american se împrumută ca în vremea crizei

CĂLIN RECHEAInternaţional / 08 mai 2018

CĂLIN RECHEA

În faza acută a crizei financiare globale, când s-au înregistrat falimente răsunătoare pe Wall Street şi întreaga structură financiară mondială s-a aflat la un pas de dezintegrare, guvernul american a depăşit toate recordurile istorice referitoare la volumul împrumuturilor prin emisiuni de obligaţiuni.

Încasările bugetare - sub nivelul programului trimestrial

EXECUŢIA BUGETARĂ PE PRIMUL TRIMESTRUÎncasările bugetare - sub nivelul programului trimestrial

A.S.Macroeconomie / 08 mai 2018

Impozitul pe profit virat de băncile comerciale - nivel al încasărilor de 0,3 miliarde lei, având un grad de realizare de 116,1% 

Gelu Diaconu, fostul şef al ANAF: "Am atenţionat în repetate rânduri că deficitul bugetar va fi afectat iremediabil pe seama cheltuielilor exagerate cu pensiile şi salariile, dar, mai ales, pe seama evoluţiei colectării veniturilor de natură fiscală"

Nivelul încasărilor bugetare este sub nivelul programului trimestrial, în principal ca urmare a nerealizării veniturilor programate să fie încasate de la UE, potrivit execuţiei bugetare pe primul trimestru al anului 2018.

România este în acest moment pe locul trei în topul ţărilor cu cea mai mică dependenţă de importuri", a declarat Răzvan Nicolescu.

ANALIZĂ INDEPENDENTĂ DELOITTE, COMANDATĂ DE ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A CONCESIONARILOR OFFSHORE DIN MAREA NEAGRĂ 42 de miliarde de dolari - impactul în PIB al investiţiilor offshore din Marea Neagră, între 2018-2040

ANCUŢA STANCIU Companii / 08 mai 2018

Venituri la bugetul de stat de peste 26 miliarde dolari din investiţiile din Marea Neagră  

Investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera, până în 2040, venituri cumulate la bugetul de stat de peste 26 miliarde de dolari şi vor aduce un plus de 40 miliarde USD PIB-ului României, potrivit analizei independente "Contribuţia proiectelor de explorare şi producţie a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei româneşti", realizată de Deloitte, la solicitarea Asociaţiei Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN). Documentul mai arată că, tot în aceeaşi perioadă, impactul asupra pieţei muncii se traduce prin susţinerea unui număr mediu anual de peste 30.000 de locuri de muncă.

BNR a crescut dobânda cheie la 2,5%

BNR a crescut dobânda cheie la 2,5%

E.O.Bănci-Asigurări / 08 mai 2018

Rata dobânzii de politică monetară a fost majorată, ieri, la 2,5% pe an, de la 2,25%, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), care a decis şi creşterea la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi majorarea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,50% pe an. Consiliul de Adminis-traţie al BNR a decis, de asemenea, păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Cea de-a cincea ediţie Art Safari Bucureşti, eveniment aflat sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti are loc între 11 şi 20 mai, în Piaţa George Enescu", ne-a declarat Ioana Ciocan.

IOANA CIOCAN, EXPOZIŢIA ART SAFARI BUCUREŞTI:"Valoarea lucrărilor expuse la Art Safari - 10 milioane euro"

A consemnat ADELINA TOADERCultură / 08 mai 2018

50.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la expoziţie  

Piaţa de artă românească a fost evaluată, anul trecut, la 16 milioane de euro cu perspective de creştere de 35% în 2018-2019

O lucrare de Constantin Brâncuşi - cea mai valoroasă din cadrul Art Safari Bucureşti

Reporter:Cum am putea descrie piaţa de artă din ţara noastră? Şi care a fost evoluţia acesteia în ultimii ani?

BRD - pe prima treaptă a aprecierilor din BET

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 APRILIE - 4 MAIBRD - pe prima treaptă a aprecierilor din BET

A. I.Investiţii Personale / 08 mai 2018

Avans de 3,16% a acţiunii societăţii bancare, în ziua publicării rezultatelor financiare pentru primul trimestru din 2018 

Acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) au avut o creştere de 0,62%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 27 aprilie - 4 mai), ocupând prima poziţie a celor mai rentabile acţiuni din indicele principal al pieţei, BET, în perioada avută în vedere.

Reţetă de succes pentru sporturile de echipă

Reţetă de succes pentru sporturile de echipă

D.N.Sport / 08 mai 2018

Sportul autohton "scoate capul" în competiţiile internaţionale prin echipele finanţate de primării. Aceasta este realitatea. După performanţele de la handbal, voleiul feminin se poate mândri cu un rezultat de excepţie: finală de Liga Campionilor. Când toată lumea vorbea de o cădere totală a sportului autohton, au început să apară rezultate de excepţie, tocmai la jocurile de echipe, acolo unde lucrurile nu au mers deloc bine în ultimii 30 de ani. La acest lucru au contribuit banii investiţi de autorităţile publice şi transferurile de jucătoare şi tehnicieni de peste hotare.

Mult zgomot pentru nimic

DOSARUL MICROFONULMult zgomot pentru nimic

O.D.Politică / 08 mai 2018

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, referitor la clasarea dosarului "Microfonul", că nu comentează decizia procurorilor, afirmând că ancheta i s-a părut serioasă. Acesta este punctul final al unui "caz" care a stârnit reacţii supradimensionate din partea celor care se luptă cu "statul paralel".

Otopeni, România

Cătălin AvramescuEditorial / 08 mai 2018

Cătălin Avramescu

Îmi poate explica cineva ce se petrece? Călătoresc destul de des cu avionul. Asta înseamnă că ajung frecvent pe Otopeni. De doi-trei ani încoace, practic toate avioanele în care mă urc sau din care cobor - de la diverse companii aeriene - nu mai folosesc burdufurile, ca în orice aeroport normal. Îi înghesuie pe călători în autobuze jalnice, cu care îi plimbă câteva zeci de metri.

Ediţia din 08.05.2018
Ediţia din 19.09.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
Creştere de 0,85% pentru BET-NG

BVBCreştere de 0,85% pentru BET-NG

VLAD DOBREAPiaţa de Capital / 08 mai 2018

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a avut parte de un debut de săptămână pozitiv din punc-tul de vedere al cotaţiilor, toţi indicii încheind şedinţa de tranzacţionare în teritoriul pozitiv.

MACRO NEWSLETTER 8 Mai 2018

MACRO NEWSLETTER 8 Mai 2018

Macroeconomie / 08 mai 2018

Încrederea în economia Cehiei a crescut uşor în aprilie 2018, pe fondul scăderii încrederii la nivelul companiilor. Indicele agregat al încrederii a cres-cut până la 15,8, de la 15,3 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii...

The promised embassy in Jerusalem

The promised embassy in Jerusalem

MAKEEnglish Section / 08 mai 2018

MAKE

Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the...

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo