România îşi menţine ferm poziţia rezilientă de piaţă, în pofida unui declin al investiţiilor străine directe de 13% în 2023, captând încrederea investitorilor care încă întrevăd potenţialul acesteia - se arată în studiul de atractivitate EY România, efectuat în prima parte a anului 2024, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit comunicatului, anul 2023 a fost marcat de schimbări nuanţate şi de o evoluţie dinamică a ISD, reflectând tendinţa generală de scădere a numărului de proiecte ISD în Europa cu 4%.
Numărul locurilor de muncă nou create a înregistrat o scădere mai mică, de 8% (de la 6.460, la 5.935 între 2023 şi 2022), ceea ce înseamnă proiecte mai mari în medie. În contextul general al Europei Centrale şi de Est, Ungaria a înregistrat performanţe mai bune, iar România a depăşit Grecia şi Bulgaria ca număr de proiecte ISD în 2023. În plus, România se situează pe locul cinci ca număr mediu de locuri de muncă create per proiect, depăşind concurenţi puternici, precum Polonia.
Aproape jumătate (46%) dintre liderii executivi intervievaţi în cadrul studiului consideră că România a rămas o piaţă robustă şi rezilientă pentru investiţii în 2023, menţionând că au în plan să-şi consolideze sau să-şi extindă operaţiunile de aici în viitorul apropiat.
Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale: "Perspectivele favorabile sunt recunoscute de 67% dintre investitori, care prevăd o creştere a atractivităţii României ca destinaţie de investiţii în următorii trei ani. România se remarcă prin depăşirea Greciei şi Bulgariei ca număr de proiecte ISD şi prin clasarea pe locul cinci în Europa Centrală şi de Est ca număr mediu de locuri de muncă create per proiect. Accesul la finanţări nerambursabile este considerat un factor decisiv de 72% dintre investitori. Sectoarele de interes includ software şi servicii IT, produsele electronice, transporturile şi logistica, care domină în atragerea investiţiilor străine directe. Integrarea tehnologiilor emergente şi accesul la o forţă de muncă bine pregătită sunt esenţiale, consolidând astfel poziţia României ca o destinaţie atractivă pentru investiţii durabile şi cu impact semnificativ pe termen lung", se menţionează în comunicat.
Bucureştiul continuă să domine ca principală destinaţie pentru ISD, cu o cotă substanţială de 40%. Iaşi şi Timişoara au înregistrat câte 3 proiecte de investiţii fiecare, iar Cluj-Napoca şi Braşov cu câte 2 proiecte fiecare. Cu toate acestea, în comparaţie cu datele de anul trecut, modelul de investiţii din acest an sugerează o abatere de la atenţia acordată în mod tradiţional marilor centre economice, semnalând o dispersie mai largă a proiectelor în diverse oraşe.
În ceea ce priveşte originea fluxurilor ISD, principalii investitori au rămas aceiaşi, Germania menţinându-şi poziţia de lider în peisajul investiţional românesc, cu 16 proiecte, la fel ca în 2022. Pe următoarele poziţii, la mică distanţă s-au clasat Marea Britanie şi SUA, fiecare cu câte 6 proiecte.
Principalele sectoare care au atras investiţii străine directe în 2023 reflectă tendinţele cheie observate în Europa, în top fiind sectorul software şi servicii IT, în timp ce sectorul produselor electronice a ocupat o remarcabilă poziţie secundă, ceea ce a reprezentat o diferenţă faţă de clasamentul european. Sectorul transporturilor şi logisticii se află din nou în prim plan, înregistrând un avans accentuat, până pe locul al treilea în clasamentul investiţiilor străine directe în România, un salt important de pe poziţia a noua anul trecut.
Principalii vectori ai ISD: sistemul fiscal favorabil, adoptarea tehnologiilor şi disponibilitatea forţei de muncă
Investitorii sunt atraşi de oportunităţile de expansiune pe pieţe noi, iar România se distinge prin sistemul său fiscal avantajos, adoptarea tehnologiilor emergente şi disponibilitatea forţei de muncă calificate. Un procent semnificativ de 52% dintre respondenţi văd accesul la pieţe neexplorate ca un factor cheie, în timp ce 37% apreciază sistemul fiscal şi 35% valorificarea tehnologiilor noi. Aceste aspecte evidenţiază poziţia strategică a României între Est şi Vest şi creează un mediu propice pentru inovaţie şi afaceri, cu avantaje fiscale care o plasează într-o poziţie favorabilă comparativ cu alte ţări europene.
Calitatea şi disponibilitatea forţei de muncă în România sunt de asemenea apreciate, cu 26% dintre investitori considerându-le printre primii trei factori de atracţie, marcând o creştere faţă de anul anterior. Totuşi, aderarea parţială la spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă stârneşte îngrijorări privind migraţia forţei de muncă şi potenţialul exod al creierelor, ceea ce ar putea afecta competitivitatea ţării prin creşterea deficitului de forţă de muncă şi presiuni asupra salariilor.
Cu toate acestea, perspectiva integrării României în spaţiul Schengen este privită cu optimism de investitorii din Europa Centrală şi de Est, care anticipează noi oportunităţi, în special în turism. Aderarea la Schengen este văzută ca un factor care ar putea îmbunătăţi performanţele comerciale ale României, similar cu experienţele altor ţări din regiune, se precizează în comunicat.
Un procent impresionant de 72% dintre investitori consideră accesul la finanţările nerambursabile ca fiind un factor cheie în atragerea investiţiilor străine directe (ISD). Deşi stimulentele naţionale nu mai sunt la fel de atractive ca în trecut, finanţările nerambursabile rămân esenţiale pentru atractivitatea investiţională. România se remarcă prin disponibilitatea unei game variate de programe de ajutor de stat, cu fonduri UE ce pot fi utilizate pentru proiecte cu investiţii majore de capital. În următorii trei ani, se estimează că ajutorul de stat va atinge 2 miliarde de euro, depăşind suma de 1,2 miliarde de euro din perioada 2021-2023.
România poate să îşi consolideze poziţia ca centru atractiv pentru investiţii durabile
Deşi numărul de proiecte de investiţii străine directe (ISD) în România în 2023 a scăzut cu 13%, optimismul investitorilor rămâne puternic, cu 67% anticipând o creştere a atractivităţii ţării ca destinaţie de investiţii în următorii trei ani, faţă de 41% în anul precedent. Această încredere este susţinută de îmbunătăţirile legislative şi de reglementare ale României şi de accentul pe sectoare strategice cu potenţial de creştere. În plus, eforturile de digitalizare şi inovaţie, împreună cu modernizarea infrastructurii şi optimizarea proceselor administrative, sunt văzute ca factori cheie în atragerea investitorilor. Cu toate acestea, inflaţia este identificată ca principalul risc pentru atractivitatea României, cu 14% dintre executivi declarându-se preocupaţi în acest sens, urmată de datoria publică şi tensiunile geopolitice. Totuşi, se aşteaptă ca România să îşi consolideze poziţia de centru atractiv pentru investiţii durabile, susţinută de o creştere reală anticipată a PIB-ului şi de o inflaţie în scădere în anii următori, se arată în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2024, 21:17)
locurile noi de munca cresc la o vitesa in scadere...somajul la tineri explodeaza... sa vedem cum ii absorbim... sau vor impacta dupa 2-3 ani rubrica somaj bomba?! poate dupa 4 ani...sau 5.... sau poate NU :D...
s c c r e t
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2024, 08:56)
emigrare scrie pe ei.