Inflaţia s-a plasat în intervalul 4,3%-4,5% în noiembrie, în urma scumpirii tutunului

F.A.
Macroeconomie / 10 decembrie 2009

Rata anuală a inflaţiei s-a plasat în noiembrie în intervalul 4,3-4,5%, în principal pe fondul presiunii din partea preţurilor la tutun, dar BNR are şanse să se încadreze în intervalul ţintei de inflaţie la finalul acestui an, principalul risc fiind evoluţia cursului de schimb, consideră analiştii.

"Preţurile la tutun au pus presiune pe inflaţie şi au crescut în anticiparea majorării accizei de la 1 ianuarie 2010. BNR a subliniat de asemenea acest risc încă din raportul de inflaţie, iar riscuri în acest sens există şi în decembrie", a declarat, pentru NewsIn, economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.

Acesta se aşteaptă la o rată lunară a inflaţiei de 0,5%, ceea ce ridică rata inflaţiei anuale la 4,5% în noiembrie. Cu toate acestea, Dumitru susţine că banca centrală îşi va atinge ţinta de inflaţie la finalul acestui an, estimând o inflaţie de 4,4% la sfârşitul lui 2009, însă evoluţia preţurilor va fi influenţată de situaţia politică.

"Prognoza noastră e de 4,35%, după ce am schimbat estimarea înainte de alegeri mizând pe o instabilitate politică mai prelungată. Tind să cred că, dacă se rezolvă repede criza politică şi avem un guvern până la finalul acestui an, iar rezultatul alegerilor va fi validat, este posibil ca leul să fie ceva mai apreciat", a declarat Dumitru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0950
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3215
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5510
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9031
Gram de aur (XAU)Gram de aur683.2483

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb