Lichidatorul BRS cere 5,6 milioane lei de la Rafo

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 12 august 2010

După cinci ani, timp în care rafinăria a fost în reorganizare judiciară, este repus pe rol un proces în care nu se ştie exact cine cui datorează bani

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, lichidatorul judiciar al Băncii Române de Scont (BRS) a cerut, în iulie, deschiderea unui dosar prin care vrea să recupereze 5,6 milioa-ne lei de la Rafo SA Oneşti. Dosarul cu acest litigiu comercial între BRS şi Rafo a fost suspendat în 2005, când rafinăria era în procedură de reorganizare judiciară, arată datele publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. La finele lunii iunie, Tribunalul Braşov a decis închiderea reorganizării Rafo, iar Fondul de Garantare a putut să redeschidă, la Tribunalul Bacău, procesul suspendat în urmă cu cinci ani.

Surse din fosta conducere a BRS susţin, însă, că nu există temei în recuperarea acestei datorii şi că, de fapt, banca îi datorează Rafo suma de 2 milioane de dolari. De vină ar fi pentru această situaţie încâlcită evaluările defectuoase realizate după ce banca a intrat în faliment, în urmă cu opt ani. Aceleaşi surse mai afirmă că suma disputată ar fi trebuit să provină din plăţile Dramiral către Rafo, pentru combustibilul tranzacţionat de compania condusă de Iacubov. La vremea respectivă, Dramiral era firma prin care se comercializau produsele rafinăriei din Oneşti, iar compania îşi realiza plăţile curente către Rafo prin BRS.

Patronul Dramiral, Mihai Iacob, a intrat, la finalul anului 2001, în conflict direct cu speculatorul Sorin Ovidiu Vîntu, principalul acţionar al băncii, iar conflictul dintre cei doi a condus la unul dintre cele mai mari scandaluri financiare de la noi - prăbuşirea BRS şi BID, ambele patronate de Vîntu.

Încetarea reorganizării judiciare a Rafo a condus la reluarea demersurilor societăţii pentru obţinerea unei garanţii de stat necesare contractării unui împrumut bancar.

Conducerea "Rafo" a demarat, de mai multe luni, negocieri cu patru bănci pentru obţinerea împrumutului, dar ele nu au putut fi finalizate din cauza nerezolvării problemei reorganizării judiciare. "Rafo" are nevoie de 330 milioane de euro ca să poată pune în practică planul de a renunţa la producţia de benzină în favoarea unor produse utilizate în industria petrochimică. Recent, reprezentanţii "Goldman Sachs" au avut un set de întrevederi cu conducerea "Petrochemical Holding" GMBH, acţionarul majoritar al "Rafo" Oneşti pentru a discuta posibilităţile de contractare a creditului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb