Senatul adoptă abrogarea unor prevederi din Codul administrativ

L.B.
Politică / 26 august, 18:08

 Senatul adoptă abrogarea unor prevederi din Codul administrativ

Plenul Senatului a adoptat miercuri proiectul de lege pentru abrogarea unor dispoziţii din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, în forma aprobată la Camera Deputaţilor, cu 82 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 21 de abţineri, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă abrogă dispoziţiile articolului 550 alineate (2)-(6) din Codul administrativ, care prevedeau situaţiile de conflict de interese sau incompatibilitate pentru personalul contractual şi modalitatea de sancţionare a acestora, iar abrogarea a fost motivată de necesitatea asigurării predictibilităţii cadrului legislativ şi pentru prevenirea unor disfuncţionalităţi în activitatea instituţiilor publice, explică raportul comisiei de specialitate.

Un amendament adoptat de Camera Deputaţilor prevede că situaţiile intervenite între intrarea în vigoare a Legii nr. 16/2024 şi intrarea în vigoare a prezentei legi, care ar fi fost de natură să genereze incompatibilitate sau conflict de interese, nu constituie astfel de situaţii şi nu atrag răspunderea juridică, iar motivarea a fost că aplicarea fără perioadă de tranziţie poate genera pierderi de personal şi blocaje în activităţi administrative esenţiale, potrivit documentului.

După exprimarea votului, liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, a anunţat că formaţiunea pe care o reprezintă va ataca proiectul de lege la Curtea Constituţională, iar Senatul este Cameră decizională pentru acest proiect, încheie Agerpres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb