Suedia extinde vaccinările cu doze de supra-rapel pentru toţi rezidenţii de peste 65 de ani

G.B
Internaţional / 28 octombrie

 Suedia extinde vaccinările cu doze de supra-rapel pentru toţi rezidenţii de peste 65 de ani

Suedia va începe să administreze doze de supra-rapel ("booster") cu vaccinuri anti-COVID-19 rezidenţilor de peste 65 de ani şi angajaţilor din sectorul asistenţei medicale şi intenţionează să extindă gradual inoculările cu astfel de doze suplimentare pentru mai multe categorii populaţionale în lunile următoare, a anunţat ieri Guvernul acestei ţări, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Administrarea dozelor "booster" ale vaccinurilor anti-COVID-19 bazate pe tehnologia ARN mesager va fi extinsă gradual pentru ca toţi rezidenţii suedezi cu vârste de peste 16 ani să fie vaccinaţi în această iarnă şi în primăvara anului 2022, a precizat ministrul Sănătăţii din Suedia, Lena Hallengren, într-o conferinţă de presă.

"Datorită faptului că atât de mulţi dintre noi ne-am vaccinat, putem să trăim acum mai aproape de normalitate. De această dată, vom oferi doze 'booster' pentru un număr de 1,5 milioane de persoane", a declarat Lena Hallengren.

Dintre angajaţii din sectorul asistenţei medicale care vor beneficia de doze de supra-rapel vor face parte toţi salariaţii care oferă asistenţă la domiciliu, cei din aziluri pentru vârstnici şi cei care lucrează în centre sociale.

Numărul infectărilor cu noul coronavirus a rămas la un nivel foarte scăzut la patru săptămâni după ce aproape toate restricţiile şi recomandările antiepidemice au fost ridicate în Suedia. Totuşi, numărul deceselor asociate COVID-19 a început să crească uşor după ce au scăzut în timpul verii, iar bilanţul total al victimelor a depăşit în această săptămână pragul de 15.000.

"Potrivit studiilor ştiinţifice, am remarcat o scădere a efectului protector oferit de anticorpi. Am văzut pe durata verii că au apărut câteva focare în aziluri pentru vârstnici", a declarat directorul Agenţiei de Sănătate Publică din Suedia, Johan Carlson. "Cea de-a treia doză de vaccin oferă o creştere substanţială a numărului de anticorpi", a adăugat oficialul suedez.

Până astăzi, doar suedezii care trăiau în aziluri şi cei de peste 80 de ani erau eligibili pentru a primi doze "booster" la şase luni după doza a doua.

Aproximativ 85% dintre suedezii cu vârste de peste 16 ani au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 80% dintre ei au fost vaccinaţi cu schemă completă.

În ultimele săptămâni, vaccinuri COVID-19 au fost oferite în Suedia şi adolescenţilor din grupa de vârstă 12-15 ani, însă doar un număr relativ mic dintre ei s-au vaccinat până în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro