3,6 milioane de franci elveţieni pentru consolidarea unor domenii cheie ale sistemului judiciar

F.A.
Companii / 4 octombrie 2010

Sistemul judiciar român urmează să beneficieze de asistenţă pentru consolidarea unor domenii cheie din partea Consiliului Federal al Elveţiei,în cadrul unui Acord - Cadru Bilateral încheiat între Guvernul României şi Consiliul Federal al Elveţiei, arată un comunicat remis redacţiei.

În urma semnării Acordului, Ministerul Justiţiei va fi unul dintre beneficiarii importanţi ai asistenţei acordate de Elveţia, resursele financiare externe urmând a se utiliza pentru formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor; consolidarea capacităţii sistemului judiciar de a lupta împotriva corupţiei; dezvoltarea sistemului de probaţiune prin înfiinţarea la nivel naţional a unei reţele de ateliere destinate prestării muncii în folosul comunităţii.

"Atragerea de finanţări externe pentru dezvoltarea şi consolidarea sistemului judiciar este una din preocupările Ministerului Justiţiei, mai ales în actualele condiţii economice când se fac eforturi pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Acest Acord este foarte important şi pentru că ne va permite să organizăm un program de pregătire profesională a magistraţilor în vederea aplicării noilor coduri, una dintre cele mai importante acţiuni pe care, împreună cu CSM şi INM, dar şi cu sprijinul asociaţiilor magistraţilor sau a celorlalte profesii liberale din sistemul justiţiei, va trebui să le derulăm până la momentul intrării în vigoare a Codurilor. În plus, dincolo de aportul financiar, aceste programe derulate cu parteneri străini sunt foarte importante pentru că ne permit să avem acces la expertiza unor state care se pot mândri cu un sistem judiciar foarte eficient," a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

În mod concret, contribuţia financiară elveţiană alocată sistemului judiciar românesc este de 3.600.000 de franci elveţieni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb