Reporter: Cum s-a născut ideea lansării Chocolissimo în România şi ce a presupus această investiţie? Cum era piaţa locală a ciocolatei la momentul la care aţi deschis afacerea?
Aura Oprea: Ideea de a aduce brandul Chocolissimo în România a luat naştere într-un mod cât se poate de firesc, în perioada în care lucram în departamentul de marketing al unei companii locale. Una dintre sarcinile mele era să găsesc cadouri corporate speciale, cu adevărat memorabile, pentru clienţii noştri. În timpul acestor căutări am descoperit brandul Chocolissimo - un nume care m-a impresionat imediat prin eleganţa produselor, atenţia la detalii şi nivelul excepţional de personalizare.
La acel moment, piaţa din România nu oferea opţiuni similare în zona cadourilor premium din ciocolată, iar Chocolissimo mi s-a părut răspunsul perfect la această lipsă. A fost mai mult decât o simplă descoperire, a fost un moment de inspiraţie care s-a transformat rapid într-un obiectiv clar: să aduc acest brand remarcabil şi experienţa sa rafinată şi în România. Astfel a început totul - dintr-o nevoie reală, completată de o revelaţie profesională şi personală. Am ştiut că Chocolissimo are potenţialul de a ridica standardul în materie de cadouri din ciocolată pe piaţa locală şi mi-am dorit cu adevărat să fac parte din această poveste.
Reporter: Care era concurenţa de pe piaţa locală când aţi lansat Chocolissimo România şi cum arată aceasta în prezent?
Aura Oprea: În ceea ce priveşte ciocolata belgiană premium, oferta de pe piaţa locală rămâne, în continuare, destul de limitată. În ultimii ani, am observat o creştere a ofertelor produselor artizanale pe bază de ciocolată, realizate în laboratoare locale de cofetărie. Este, fără îndoială, un pas important spre diversificarea şi rafinarea gusturilor, dar trebuie să facem o distincţie clară: nu orice produs artizanal este, automat, şi premium. Ciocolata premium înseamnă mult mai mult decât un proces manual de fabricaţie - presupune selecţia celor mai bune materii prime, un control riguros al reţetelor şi tehnologiei, precum şi o estetică impecabilă.
Reporter: Care este oferta Chocolissimo în 2025 şi prin ce se deosebeşte aceasta de alte produse de pe piaţă?
Aura Oprea: Deşi, în ultimii ani, piaţa materiei prime pentru ciocolată a devenit tot mai provocatoare din punct de vedere al costurilor, am reuşit să ne menţinem standardele de calitate la nivelul unui brand premium. Este un efort constant, dar esenţial pentru identitatea Chocolissimo - calitatea nu este negociabilă. Continuăm să colaborăm în principal cu segmentul corporate, unde dezvoltăm cadouri personalizate pentru o varietate de ocazii: aniversări interne, promovări, evenimente, lansări sau petreceri de companie. De asemenea, pregătim în fiecare an colecţii speciale pentru sărbători precum Crăciunul, Paştele sau 8 Martie, perioade în care cererea pentru cadouri elegante şi unice este foarte mare. Ne diferenţiem în primul rând prin calitatea superioară a ciocolatei, dar şi prin creativitatea ambalajelor şi designului. Oferim o gamă variată de servicii de creaţie şi personalizare, iar echipa noastră de creaţie lucrează îndeaproape cu fiecare client pentru a livra produse care nu doar să impresioneze vizual, ci să se integreze perfect în campaniile lor de comunicare.
În ceea ce priveşte segmentul de clienţi individuali, cei care comandă direct de pe site-ul nostru, produsul vedetă rămâne telegrama din ciocolată. Este o alegere prin care oamenii îşi exprimă gândurile într-un mod dulce şi original, compunând mesaje personalizate din litere de ciocolată - un gest simplu, dar cu un impact emoţional puternic.
• ”Avem un grad ridicat de fidelizare în rândul clienţilor corporate”
Reporter: Ce canale de distribuţie folosiţi şi unde este cererea mai mare - pe retail sau pe segmentul corporate? Care sunt cele mai solicitate produse?
Aura Oprea: Vindem direct către clienţii noştri, atât în zona corporate, cât şi în segmentul individual. Avem un grad ridicat de fidelizare în rândul clienţilor corporate, mulţi dintre aceştia alegându-ne în mod constant drept furnizor agreat pentru cadouri personalizate destinate diferitelor evenimente din cadrul companiei. Este o relaţie construită în timp, bazată pe încredere, calitate şi capacitatea noastră de a livra produse care răspund exact nevoilor lor de comunicare şi imagine.
În ceea ce priveşte clienţii individuali, aceştia achiziţionează produsele noastre direct din magazinul online. Cel mai solicitat produs rămâne telegrama din ciocolată - un cadou original şi emoţionant, care îmbină perfect gustul deosebit al ciocolatei premium cu puterea unui mesaj personalizat. Este tipul de cadou care impresionează de fiecare dată şi care creează o amintire memorabilă, motiv pentru care rămâne în topul preferinţelor celor care vor să ofere ceva cu adevărat special.
Reporter: Cum a evoluat în timp educaţia/orientarea consumatorilor căre segmentul ciocolatei premium?
Aura Oprea: În ultimii ani, am observat o evoluţie clară în educaţia şi orientarea consumatorilor către segmentul ciocolatei premium. Publicul a devenit mult mai atent la calitatea ingredientelor, la originea produselor şi la experienţa oferită de un cadou din ciocolată - nu mai este vorba doar despre gust, ci despre poveste, prezentare şi mesaj. Clienţii noştri, fie corporate, fie individuali, caută produse autentice, personalizate, care să transmită emoţie şi rafinament, iar această maturizare a preferinţelor ne bucură şi ne motivează să inovăm constant.
• ”În 2024 am înregistrat o creştere cu aproximativ 20% a vânzărilor”
Reporter: Cum au evoluat afacerile Chocolissimo România în 2024 şi ce estimaţi pentru anul curent?
Aura Oprea: În 2024 am înregistrat o creştere cu aproximativ 20% a vânzărilor faţă de anul precedent, un rezultat care ne confirmă direcţia şi eforturile depuse. Este un ritm de creştere constant, însă obţinut într-un context marcat de provocări semnificative, atât din punct de vedere logistic, cât şi al sustenabilităţii businessului. În plus, ne confruntăm cu presiunea instabilităţii economice generale şi cu impactul tot mai puternic al creşterii accelerate a preţului boabelor de cacao la nivel global, ceea ce pune presiune pe costurile de producţie. Cu toate acestea, estimăm menţinerea trendului ascendent şi în anul în curs, concentrându-ne pe optimizarea proceselor interne şi pe consolidarea relaţiei cu clienţii, pentru a putea răspunde eficient cererii tot mai exigente fără a face compromisuri în privinţa calităţii.
Reporter: Care sunt planurile The Chocolate Makers, compania care aduce pe piaţa din România brandul Chocolissimo, pentru 2025 şi anii care vin?
Aura Oprea: Pentru 2025 şi în anii următori, The Chocolate Makers are în plan să consolideze şi să îşi extindă poziţia pe piaţa românească. Priorităţile noastre includ stabilizarea şi consolidarea poziţiei actuale în piaţa ciocolatei de calitate, extinderea portofoliului de produse şi branduri, cu un accent deosebit pe dezvoltarea şi promovarea brandului nostru de vârf, Chocolissimo. Planificăm să aducem inovaţie continuă în produsele noastre pentru a răspunde cerinţelor şi preferinţelor consumatorilor, consolidând astfel reputaţia noastră ca lider în segmentul de ciocolată premium.
Reporter: Cum v-a afectat creşterea puternică a preţurilor boabelor de cacao din 2024?
Aura Oprea: Creşterea semnificativă a preţurilor boabelor de cacao din 2024 a avut un impact asupra costurilor de producţie, însă am adoptat măsuri strategice pentru a minimiza efectele asupra produselor noastre. Ne-am concentrat pe optimizarea proceselor interne şi pe diversificarea surselor de aprovizionare, pentru a asigura o calitate constantă a produselor şi a menţine preţurile competitive. De asemenea, am continuat să investim în inovaţie, pentru a găsi soluţii care să răspundă provocărilor pieţei, fără a compromite standardele noastre de calitate.
• ”Clienţii români sunt tot mai atenţi la calitatea produselor pe care le aleg”
Reporter: Consumul anual de ciocolată în România este tot mai mare. Care sunt, per ansamblu, preferinţele clienţilor locali şi ce schimbări observaţi în comportamentul de consum al acestora?
Aura Oprea: În ultimii ani, am observat o creştere constantă a consumului de ciocolată în România, ceea ce reflectă o schimbare semnificativă în preferinţele consumatorilor. Clienţii români sunt tot mai atenţi la calitatea produselor pe care le aleg, manifestând un interes crescut pentru ciocolata premium şi pentru produsele inovative, care oferă o experienţă gustativă diferită. În plus, există o tendinţă tot mai mare de a alege ciocolată cu ingrediente naturale şi sănătoase, iar ciocolata cu un procent mai mare de cacao câştigă tot mai mult teren.
De asemenea, am observat un comportament de consum mai sofisticat, cu o atenţie sporită pentru ambalaje atrăgătoare şi pentru produsele de nişă, care sunt asociate cu un stil de viaţă premium. Totodată, perioada sărbătorilor este un moment important în care cererea de ciocolată creşte semnificativ, iar clienţii sunt mai deschişi la produse personalizate sau ediţii limitate.
Reporter: Cum vedeţi evoluţia pieţei ciocolatei la nivel global, respectiv a preferinţelor consumatorilor?
Aura Oprea: Piaţa globală a ciocolatei evoluează spre produse de calitate superioară, cu un interes tot mai mare pentru ciocolata premium, ingrediente naturale şi sustenabilitate. Consumatorii preferă ciocolata cu un conţinut mai mare de cacao şi sunt deschişi la combinaţii noi de arome. De asemenea, se observă o atenţie tot mai mare pentru produsele etice, provenite din comerţ echitabil sau surse sustenabile.
Reporter: Vă mulţumesc!