81 de persoane arestate în Franţa după protestele împotriva brutalităţii poliţiei

S.B.
Internaţional / 30 noiembrie 2020

81 de persoane arestate în Franţa după protestele împotriva brutalităţii poliţiei

Poliţia a reţinut 81 de persoane în toată Franţa după protestele ce au avut loc în mai multe oraşe împotriva brutalităţii poliţiei şi unei noi legi controversate de securitate, informează Agerpres.

Arestările au fost efectuate după ce în jur de 133.000 de persoane au demonstrat în mai multe oraşe, cu 46.000 doar la Paris, potrivit Ministerului de Interne.

Organizatorii au anunţat mai târziu că până la 500.000 de persoane la nivel naţional s-au alăturat marşurilor, cu aproape 200.000 la Paris.

La Paris, unde au izbucnit revolte izolate, protestatarii au ridicat baricade şi au aruncat obiecte asupra poliţiei, în timp ce 23 de poliţişti au fost răniţi, potrivit forţelor de poliţie ale oraşului. La nivel naţional, 76 au fost răniţi.

În oraşul breton Rennes, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

Alte proteste au avut loc la Strasbourg, Marsilia şi Lyon, potrivit Agerpres.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb