Acord între Nuclearelectrica şi Framatome pentru producerea în România a radioizotopului Lutetium-177

S.B.
Miscellanea / 30 noiembrie 2023

Acord între Nuclearelectrica şi Framatome pentru producerea în România a radioizotopului Lutetium-177

SN Nuclearelectrica SA şi Framatome au anunţat semnarea unui acord de cooperare pentru a explora posibilitatea producerii izotopului medical Lutetium-177 la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă. Lutetium-177 este utilizat pentru o varietate de tratamente pentru cancer, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al SN Nuclearelectrica, domeniul de aplicare iniţial al acordului include un studiu tehnic de fezabilitate, bazat pe tehnologia de producţie a izotopilor a companiei Framatome, implementată cu succes în Canada în 2022.

Framatome şi Nuclearelectrica vor lucra împreună pentru a analiza cum să maximizeze infrastructura existentă la Cernavodă pentru a produce izotopi medicali, suplimentar faţă de energia curată, sigură, fiabilă şi fără emisii de carbon generată în prezent.

"Acest parteneriat este un pas semnificativ pentru a ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii a milioane de oameni şi pentru a demonstra beneficiile multiple ale centralelor nucleare, care generează energie curată, contribuie la stabilitatea energetică, la decarbonizare şi creştere economică. În lumina evoluţiilor recente pe piaţa de izotopi medicali, nevoia de aprovizionare sigură cu izotopi medicali este în creştere şi, prin urmare, considerăm că acesta este momentul perfect pentru a dezvolta proiecte de producţie de izotopi medicali la CNE Cernavodă", a declarat Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.

La rândul său, Francois Gauche, director Framatome Healthcare a afirmat: "Suntem încântaţi de acest proiect cu Nuclearelectrica. Accesul în masă la medicina nucleară este strâns legat de dezvoltarea lanţurilor de aprovizionare pe scară largă, fiabile şi diversificate şi dorim să jucăm un rol în lupta împotriva cancerului, ajutând la construirea acestor lanţuri de aprovizionare. Pentru a ajuta mai bine pacienţii în viitor, vom avea nevoie de centre regionale de producţie de medicină nucleară, iar acest proiect este o oportunitate excelentă de a consolida lanţul de aprovizionare în Europa."

Lutetium-177 este un radioizotop care emite beta utilizat în terapia cu radionuclizi care ţintesc celule canceroase, folosit în tratamentul cancerului de prostată şi în multiple dezvoltări radiofarmaceutice promiţătoare pentru alte tipuri de cancer. Izotopul distruge celulele canceroase, lăsând celulele sănătoase neafectate. Tehnologia proprie de producţie a izotopilor dezvoltată de Framatome a permis prima producţie comercială la scară largă de Lutetium-177 într-un reactor în iunie 2022.

Nuclearelectrica are 27 de ani de experienţă în exploatare în siguranţă a centralei nuclearo-electrice de la CNE Cernavodă, fiind considerată una dintre cele mai performante companii din domeniu, la nivel global. Prin proiectele strategice de investiţii (Retehnologizarea Unităţii 1 CNE Cernavodă, dezvoltarea Unităţilor 3 & 4 CNE Cernavodă, dezvoltarea poiectului SMR, dezvoltarea Instalaţiei de Detritiere), compania urmăreşte să furnizeze energie curată, să sprijine obiectivele de stabilitate energetică şi de decarbonatare ale României, să susţină Acordul de la Paris şi, pe baza strategiei ESG, să sprijine şi iniţiativele cu impact asupra sănătăţii umane, cum ar fi acest acord.

Framatome Healthcare se angajează să dezvolte produse şi servicii pentru industria sănătăţii. Echipa sa susţine lanţul valoric al radioizotopilor utilizaţi în radiofarmaceutice pentru imagistica de diagnostic şi în scopuri terapeutice, furnizează aliaje speciale pentru dezvoltarea implanturilor şi protezelor chirurgicale şi oferă soluţii avansate pentru instalaţiile complexe de sterilizare esenţiale pentru utilizarea materialelor medicale. Experţii Framatome Healthcare promovează lupta împotriva cancerului, dezvoltă şi susţin aplicaţii medicale ale tehnologiei nucleare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5955
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2225
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8118
Gram de aur (XAU)Gram de aur299.4697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb