Acţionarii Barclays aprobă vânzarea acţiunilor în valoare de 10,5 miliarde de dolari

F. A.
Bănci-Asigurări / 24 noiembrie 2008

Barclays, a doua bancă din Marea Britanie, a obţinut sprijinul acţionarilor pentru majorarea capitalului cu şapte miliarde de lire sterline (10,5 miliarde de dolari), transmite Bloomberg.

Banca britanică a fost de acord să vândă acţiuni unor fonduri din Qatar şi Abu Dhabi, evitând acţionarii obişnuiţi şi planul de salvare a băncilor iniţiat de guvernul de la Londra.

Azi, acţiunile Barclays au urcat cu 13% la bursa de la Londra, cea mai importantă creştere din 14 octombrie.

Barclays a luat o decizie "extrem de dificilă", de a respinge ajutorul financiar al guvernului britanic, deoarece avea nevoie să acţioneze rapid pentru siguranţa băncii, se arată într-o declaraţie a Barclays.

Barclays PlC a anunţat luna trecută că urmează să obţină 7,3 miliarde lire sterline (9,2 miliarde euro sau 11,8 miliarde dolari) de pe urma vânzării de acţiuni către un grup de investitori din Abu Dhabi şi Qatar, în încercarea de a îndeplini noile prevederi referitoare la rezervele de lichidităţi, fără însă a utiliza fondurile puse la dispoziţie de guvernul britanic.

Barclays urmează să vândă obligaţiuni în valoare de 5,8 miliarde lire sterline către investitorii din Orientul Mijlociu şi alte 1,5 miliarde lire sterline către alţi acţionari. Grupul bancar britanic precizează într-un comunicat că această operaţiune îi va permite să îndeplinească noile prevederi de capital stabilite de Autoritatea britanică de reglementare a pieţelor financiare, potrivit cărora procentul de capital Tier 1 trebuie să fie mai mare de nouă procente. După vânzarea de acţiuni, Barclays îşi va majora procentul de capital Tier 1 la peste 11%, de la 7,9% la data de 30 iunie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb