Acţionarii Electrica, convocaţi, din nou, pentru aprobarea remuneraţiilor administratorilor

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iulie 2015

Acţionarii Electrica (EL) au fost convocaţi, pe 9 septembrie, să decidă remuneraţiile şi criteriile de performanţă ale administratorilor, după ce, la AGA din 9 iulie, au respins acest punct.

De asemenea, acţionarii trebuie să decidă planul de administrare, ce va constitui parte anexă la contract.

La AGA anterioară, a fost aprobat planul de investiţii pentru 2015, după ce în aprilie aceasta fusese respins.

Astfel, "Electrica" plănuieşte investiţii de 859,6 milioane lei, în acest an, dintre care 778 milioane lei din fonduri proprii, iar restul din credite şi fonduri europene.

Acţionarii au aprobat şi limitele generale ale remuneraţiei directorilor care au contract de mandat cu Electrica.

În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 9 iulie a fost prezentat şi planul strategic al Consiliului de Administraţie al Electrica pentru perioada 2015-2018, obiectivele prioritare fiind creşterea valorii pe termen lung pentru acţionari, precum şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite consumatorului final, conform comunicatului companiei.

Pe 9 septembrie, conducerea va prezenta criteriile necesare ducerii la îndeplinire a Planului Strategic al Consiliului de Administraţie pentru perioada 2015-2018, stabilite pentru administratori.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb