Acţionarii SIF 3 vor discuta ridicarea pragului de deţinere la 5%, în ciuda avertizărilor CNVM

F. A.
Piaţa de Capital / 19 februarie 2009

Conducerea SIF Transilvania (SIF3) a decis să menţină pe ordinea de zi, la adunarea acţionarilor din 20 martie, punctul în care va supune la vot ridicarea pragului de deţinere la SIF de la 1% până la 5%, deşi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a atenţionat societatea că măsura este ilegală.

Administratorii societăţii de investiţii au spus că au ţinut seamă de observaţiile Comisiei în privinţa câtorva modificări pe care compania vrea să le aducă actului constitutiv, cu excepţia celor care prevăd modificarea pragului de participaţie la SIF.

"Consiliul de administraţie consideră că este dreptul său de a consulta acţionarii cu privire la modificarea limitei de deţinere, de la 1% la 5%, cu menţinerea dreptului de vot la 1%, în condiţiile în care a prezentat acţionarilor, în scris, toate opiniile despre procedurile legale aferente acestei probleme, inclusiv opinia CNVM", se arată în comunicatulul transmis azi de SIF3.

La începutul lunii, conducerea SIF Transilvania a transmis un convocator prin care supune la vot modificarea actului constitutiv, una dintre ele permiţând investitorilor să deţină individual sau în mod concertat până la 5% din acţiunile companiei.

La scurt timp după aceea, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a replicat că măsura contravine legii, care prevede că niciun acţionar nu poate deţine mai mult de 1% din titlurile sau din drepturile de vot ale unei societăţi de investiţii financiare (SIF).

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb