Acţiunile "Antibiotice" Iaşi s-au apreciat cu 30% în ultimul an

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Acţiunile "Antibiotice" Iaşi s-au apreciat cu 30% în ultimul an

Adriana Marin, "SSIF Broker": "Managementul bun al companiei şi acordarea de dividende sunt motivele creşterii acţiunilor" 

Titlurile "Antibiotice" Iaşi (simbol ATB), care se tranzacţionau vineri la preţul de 0,5950 lei per acţiune, au crescut din luna mai anul trecut până în prezent cu 30%.

În acest an, se observă o creştere la acţiunile ATB cu 6,25%.

Unii brokerii din piaţă sunt de părere că această creştere nu este fondată, în condiţiile în care compania este foarte puţin lichidă pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Adriana Marin, analist financiar la "SSIF Broker", apreciază că managementul foarte bun al companiei, plus faptul că a acordat dividende sunt motivele pentru care preţul acţiunilor a înregistrat creşteri în ultimele luni.

"Antibiotice" SA Iaşi a încheiat anul 2013 cu venituri totale în valoare de 317,4 milioane lei, conform rezultatelor economico-financiare auditate. Valoarea acestor venituri este cu 4% mai mare decât cea înregistrată în anul 2012, când la acest capitol se înregistra suma de 304,1 milioane lei. Totodată, exerciţiul financiar al anului 2013 s-a încheiat cu un profit brut în valoare de 34,7 milioane lei, în creştere cu 7% faţă de cel obţinut în anul 2012, când a fost de 32,5 milioane lei.

Adriana Marin se aşteaptă la rezultate bune şi în acest an.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct "Tradeville", apreciază că, deşi veniturile din vânzări au crescut cu 11%, compania reuşind să obţină încasări din exporturi nesupuse taxei de clawback care contrabalansează arieratele de pe piaţa internă, profitul net nu a crescut decât marginal pe fondul majorării cheltuielilor financiare.

Domnia sa ne-a spus: "Totuşi compania a majorat dividendul brut pe acţiune cu 26%, mărind concomitent şi rata de distribuţie, astfel încât se atinge un randament brut de 3,90%, la preţul de închidere de ieri (n.r. joi). Consolidarea exporturilor pe pieţele pe care emitentul este deja prezent şi intrarea pe noi pieţe reprezintă obiective şi pentru anul 2014".

Acţionarii companiei au hotărât repartizarea profitului net pentru anul 2013 în valoare de 31.380.855 lei, iar fixarea dividendului brut pe acţiune de 0,02302729 lei. Astfel, producătorul ieşean de medicamente are un profit de repartizat în valoare totală de 31.380.855 lei, din care 1.828.865 lei reprezintă rezerva legală, 14.092.896 lei au fost destinate constituirii surselor proprii de finanţare şi pentru alte repartizări din profit prevăzute de lege, iar dividendele care vor fi acordate se ridică la 15.459.094 lei. Din această sumă, 8.195.990 lei vor reveni acţionarului majoritar, Ministerul Sănătăţii, iar diferenţa de 7.263.104 lei va fi acordată celorlalţi acţionari, persoane fizice şi juridice.

Analiştii spun că acest dividend acordat este foarte normal în condiţiile în care societatea este destul de mare, iar profitul obţinut anul trecut a fost unul considerabil.

"Din păcate, fiind o companie de stat, este greu să faci o apreciere în ceea ce priveşte rezultatele financiare viitoare şi evoluţia acţiunilor pe termen lung", spun brokerii.

Producătorul de medicamente îşi propune ca în următorii ani să finalizeze investiţii în valoare de circa 40 de milioane de euro. "Planurile noastre de dezvoltare vizează creşterea gradului de ocupare a capacităţilor de producţie pe care le avem în prezent, precum şi dezvoltarea portofoliului şi adaptarea la terapeutica modernă, ceea ce necesită şi crearea de noi capacităţi de producţie. În prezent, se lucrează în laboratoarele proprii la peste 30 de produse pe care le vom înregistra în următorii 2-3 ani, cel puţin 10 dintre acestea fiind destinate şi dezvoltării pieţei internaţionale", a declarat, recent, pentru ziarul BURSA managerul Antibiotice SA Iaşi, Ioan Nani.

Principalul acţionar al companiei farmaceutice ieşene este Ministerul Sănătăţii, cu 53,0173% din acţiuni. La data de 11 martie 2014, diferenţa de titluri era deţinută de SIF Oltenia (11,4561%) şi de alţi acţionari (35,5266%).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS