Activele nete ale fondurilor de investiţii au ajuns la un maxim istoric

F. A.
Macroeconomie / 9 iunie 2009

Activele nete ale fondurilor de investiţii au ajuns la un maxim istoric, 1,49 miliarde lei în luna mai, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

Activele fondurilor deschise de investiţii au depăşit pentru prima oară pragul de un miliard de lei, maximum istoric la 31 martie.

În aprilie, investitorii au subscris 256,9 milioane lei în fondurile monetare (fonduri deschise de investiţii cu risc scăzut), iar subscrierile nete (diferenţa între subscrieri şi răscumpărări) s-au cifrat la 182,8 milioane lei, un maxim istoric al subscrierilor nete lunare din sectorul fondurilor mutuale.

În luna mai, fondurile monetare au înregistrat subscrieri nete de 160 milioane lei, peste 38 milioane euro.

Numărul de investitori a crescut în mai cu peste 6,7%, ajungând la 114.027 investitori, cei mai mulţi fiind la fondurile închise - 90.920 şi la fondurile diversificate - 47.426.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb