Activele Raiffeisen Asset Management au atins echivalentul a 300 mil. euro

F.A.
Bănci-Asigurări / 18 februarie 2010

Activele Raiffeisen Asset Management au atins echivalentul a 300 de milioane euro, iar creşterea de active de la începutul lui 2010 a depăşit 40 de milioane euro, a anunţat astăzi banca. 42% reprezintă investiţii în obligaţiuni şi certificate de trezorerie, din care circa 70 de milioane eruo sunt plasamente în titluri de stat. Investiţiile în acţiuni şi fonduri de acţiuni reprezintă 6,2% din total, respectiv 19 milioane de euro.

Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management, declară:"Pe masură ce mediul economico-social va deveni mai stabil şi gradul de educaţie financiară se va îmbunătăţi, populaţia îşi va putea asuma orizonturi investiţionale mai lungi. O astfel de evoluţie va permite obţinerea unor câştiguri mai mari faţă de cele corespunzătoare structurii actuale a plasamentelor, caracterizată printr-o majoritate covârşitoare a sumelor alocate pe termene scurte în instrumente purtătoare de dobândă. Extinderea orizontului investiţional se va reflecta şi în majorarea sumelor investite în fonduri mutuale, care în alte ţări reprezintă 10% din activele financiare ale populaţiei, comparativ cu 1,6% în ţara noastră. De asemenea, importanţa fondurilor de acţiuni în totalul fondurilor mutuale este de aşteptat să crească, media europeană fiind undeva la peste 30%, faţă de puţin peste 5% în România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb