Adama finalizează 298 de apartamente şi 38 de vile în Ploieşti

A.T.
Companii #Imobiliare / 25 februarie 2010

Dezvoltatorul imobiliar Adama va finaliza, în acest an, prima fază a celor două proiecte din Ploieşti - Evocasa Uptown şi Evocasa Orizont. Cifra totală a investiţiilor pe care Adama le face în Ploieşti, în primele faze ale celor două complexuri imobiliare, se ridică la 20 milioane de euro, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

În Evocasa Orizont, se vor finaliza, în iunie, 118 apartamente şi 38 de vile. Apartamentele sunt dispuse în patru blocuri dispuse pe parter şi patru etaje. Cele 38 de vile sunt dispuse circular în jurul blocurilor conform unui plan urbanistic elegant.

În decembrie, dezvoltatorul va finaliza şi prima fază a Evocasa Uptown, însumând 180 de apartamente de una, două şi trei camere. Blocul este structurat pe 18 etaje şi oferă o privelişte de ansamblu asupra zonei. Complexul se află lângă centrul comercial Kaufland şi în apropiere de centrul Ploieştiului.

Preţurile de vânzare încep de la 38.565 euro + TVA pentru Evocasa Uptown şi de la 62.403 de euro + TVA pentru un apartament în Evocasa Orizont.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4412
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0523
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.3738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb