Preşedintele României, Nicuşor Dan, a avut joi o conversaţie telefonică cu premierul Estoniei, Kristen Michal, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful Guvernului de la Tallinn a mulţumit României pentru doborârea unei drone intrate în spaţiul aerian eston de către un avion F-16 românesc din Detaşamentul Carpathian Vipers, se arată în documentul citat.
„Pentru a patra oară începând cu 2007, Forţele Aeriene Române asigură serviciul de Poliţie Aeriană în statele baltice”, menţionează Administraţia Prezidenţială în comunicat.
La misiunea din acest an participă şase aeronave F-16 şi 101 militari, precizează aceeaşi sursă.
România contribuie direct la securitatea aliaţilor săi şi a întregului Flanc Estic, subliniază Administraţia Prezidenţială.
O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, care execută misiuni de Poliţie Aeriană Întărită în spaţiul aerian baltic în cadrul angajamentului României faţă de securitatea colectivă a NATO, a doborât marţi o dronă în spaţiul aerian estonian, conform comunicatului.
Ministrul Apărării din Estonia, Hanno Pevkur, a explicat că drona a fost monitorizată încă dinainte de a intra în spaţiul aerian estonian, iar ulterior a fost doborâtă de prima rachetă trasă de aeronava F-16 pilotată de căpitanul comandor Pavelescu Costel-Alexandru, căzând într-o zonă mlăştinoasă, potrivit sursei citate.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, pentru succesul misiunii executate de Pavelescu Costel-Alexandru, a propus acordarea emblemei de Emisar pentru Pace, clasa întâi, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2026, 15:53)
Felicitari, capitane!
Asa trebuie facut si la Tulcea, indiferent ca ruseasca sau ucraineana...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.05.2026, 10:49)
Dupa DARAMAREA guvernului TRADATOR condus de noul PACEPA de Romania, adica BOULJEAN, presedintele Nicusor Dan care stia ca acest guvern TRADATOR va cadea,in loc sa aibe pregatit (asa cum prevede constitutia), sa desemneze imediat un alt premier, si-a dat ARAMA pe fata prin care el, ramane un ONGIST SOROSIST, si a lasat guvernul DEMIS sa functioneze in continuare pentru ca la guvernare se afla si partidul NEONAZIS format de el, cel care a fost adus la guvernare tot de el. Acest lucru, le demonstreaza romanilor ca actualul presedinte este chiar sub nivelul lui IOHANNIS, ca sa nu mai vorbim despre fostul presedinte BASESCU, care este cu peste 10 clase fata de actualul SOROSIST-ONGIST care conduce Romania azi. Constitutia ,prevede ca in cazul DEMITERI unui guvern, imediat presedintele cheama partidele la consultari si dupa ce sau terminat consultarilor, numeste un nou PREMIER de la partidul cu cei mai multi parlamentari iar in termen de 10 zile, acel premier trebuie sa stanga o majoritate care sa voteze noul guvern. ONGistul de la Cotroceni,a tergiversat acest demers CONSTITUTIONAL, si prin diferite TERTIPURI(consultari de ochii lumi), mentine la PUTERE guvernul DEMIS-TRADATOR, pentru ca PNL si USR sa dispuna si sa IMPARTA banii ROMANIEI SINECURILOR care sunt ale lor. Ba mai mult, desi a fost ales presedinte in urma FRAUDEI(infractiune) de ANULARE a alegerilor de o Curte CONSTITUTIONALA OBEDIENTA, fata de STAPANII ROMANIEI, acum, cand se apropie termenul de 45 de zile de la DEMITEREA actualului GUVERN, a chemat la CONSULTARI, inclusiv asazisul PARTID vezi doamne EXTREMIST, adica AUR, precum si celelalte partide mai mici din parlament, inclusiv nealiniatii, carora le-a trasat sarcina ca atunci cand el va numi (contrar CONSTITUIEI un premier independent) acesta sa aibe sustinere din partea acestor mici partide si neafiliati, a unui guvern din care sa nu faca parte PSD si AUR. Domnilor din PSD si AUR, aceasta abordare PARTIZANA a ONGistului, va da dreptul ca prin majoritatea detinuta in PARLAMENT sa treceti la SUSPENDAREA si apoi DEMITEREA ONGistului care impreuna cu NEOLIBERALII si NEONAZISTII din USR(adica ai lui) sa conduca in continuare ROMANIA pe care au aduso numai in 11 luni aproape de FALIMENT.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2026, 16:32)
hahahahahah
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2026, 17:34)
Si cu prastia ,cand tragem ,dupa ele?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.05.2026, 09:23)
fratelo mio e PENIBIL sa te lauzi cu asa ceva
Doar o tara bananiera face asa ceva
5. Romanii centreaza ,tot ei dau cu capul !
(mesaj trimis de opinie în data de 22.05.2026, 11:33)
Prin sutele de miliarde pompate pt armament ,explozibile ,munitie si drone Uniunea Europeana prelungeste un conflict fara speranta de a redobandi teritoriile ,nimicitor pentru oameni si infrastructura Ucrainei ,fara macar sa i ceara lui Zelenski sa accepte concesii si sa faca negocieri reale ! Deci pompeaza si Romania ( partial si indirect) bani in Ucraina pentru drone si apoi pompeaza bani in inarmarea Romaniei la comanda de catre altii si pentru a umple carnetele de comenzi ale firmelor de armament de peste ocean , aliniatul 2 achizitii de avioane F16 ,rachete si kerosen ,cu care sa doboare dronele de la aliniatul 1