Administratorul judiciar: "În august va exista un plan de reorganizare la Oltchim"

Ziarul BURSA #Companii /

Administratorul judiciar: "În august va exista un plan de reorganizare la Oltchim"

Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a declarat, miercuri, că la sfârşitul lunii august va exista un plan de reorganizare a combinatului care va prevedea atât varianta vânzării societăţii, cât şi cea a funcţionării "aşa cum este acum la capacitate de 40-65%".

"Conform previziunilor domnului ministru Niţă, la sfârşitul lunii august Oltchim va funcţiona la 40% capacitate", a precizat Piperea, citat de Agerpres, continuând: "Banii din China or să vină în tranşe până la sfârşitul lunii decembrie, dar atenţie, nu e vorba doar de banii din China, mai e vorba de aproximativ 9 milioane de euro din alte surse de finanţare. Pot garanta că la sfârşitul lunii august avem un plan de reorganizare la Oltchim şi acest plan de reorganizare printre altele va prevede vânzarea Oltchim SPV, dar nu numai. Există şi o măsură complementară planului A, hai să-i spunem planul B, în care societatea îşi desfăşoară activitatea aşa cum este acum, la capacitate de 40-65%. Procedura de selecţie a investitorului care va prelua Oltchim se va relua pe 12 decembrie. Nu pot spune mai mult deoarece până în 24 iunie, când urmează să se aprobe de către Comitetul Director toate demersurile pentru obţinerea de credite, pentru reducerea costurilor etc, sunt confidenţiale. Condiţiile de obţinere a creditului din China sunt confidenţiale".

Referitor la banii pe care îi solicită disponibilizaţii de la Oltchim, avocatul Piperea spune că "în secunda în care vor fi 9 milioane de euro în conturile societăţii, eventual din vânzarea Oltchim SPV, vor fi plătite sumele disponibilizaţilor".

Valoarea pagubelor produse de managementul anterior de la Oltchim, potrivit lui Piperea, se ridică la 500 de milioane de euro. "Astăzi am avut un termen într-o acţiune care este la îndemâna administratorului judiciar. Este vorba de o acţiune prin care încercăm antrenarea răspunderii managementului anterior al societăţii, care deşi a constatat că societatea se afla în insolvenţă din 2009, nu a luat nicio măsură, ba mai mult decât atât, s-a afundat în pierderi. Pentru că azi s-au făcut nişte întâmpinări, se va judeca probabil în 19 noiembrie această acţiune. Din această acţiune, organele de anchetă penală, pe care noi le-am sesizat încă de anul trecut, vor putea să-şi extragă toate probele necesare pentru a declanşa ceea ce trebuie să fie declanşat. Valoarea pagubelor de la Oltchim, după calculele noastre, se ridică la 500 de milioane de euro", a spus Piperea.

Acesta spune că a cerut falimentul Astra, iar Oltchim ar putea primi sumele asigurate.

"Am cerut falimentul Astra. Dacă se ajunge la falimentul Astra, Oltchim are şanse să obţină sumele ca orice asigurat. Asigurarea pentru Oltchim este de 10 milioane de euro, adică jumătate din capitalul de lucru care ne este nouă necesar (...) Atenţie însă că nu e vorba de un prejudiciu de doar zece milioane de euro, care este suma care a fost asigurată. Noi ne referim la un prejudiciu de 500 de milioane de euro, asta invocăm noi astăzi", a mai spus administratorul judiciar.

Dacă s-ar ajunge la falimentul Oltchim, administratorul judiciar a spus că ar pleca în secunda următoare, falimentul fiind o variantă greşită.

"Dacă disponibilizaţii ar cere falimentul Oltchim, ar fi o acţiune complet greşită deoarece falimentul înseamnă cel puţin un an jumătate până când se obţin nişte bani din vânzări şi, de asemeni, lichidarea nu se ştie cât ar dura. Dar ar trebui pus în balanţă, a aştepta 6-7 luni de zile până la privatizarea combinatului sau a aştepta doi ani de zile pentru lichidare, cu riscul de a intra în concurs cu creditorii. Şi ar trebui să ştie toată lumea că dacă se va ajunge la faliment, Piperea nu va fi lichidator. Dacă se va ajunge la faliment, în secunda următoare eu am plecat", a mai spus Piperea.

Oltchim este cea mai mare societate economică din judeţul Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS