Ţara noastră se confruntă cu o creştere alarmantă a comportamentelor de risc în rândul adolescenţilor, potrivit celui mai recent Raport ESPAD 2024 (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs), publicat de Agenţia Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA). Ţara noastră se situează peste media europeană la consumul de alcool, fumat, jocurile de noroc şi dependenţa digitală, în timp ce la consumul de droguri raportul ne poziţionează sub media europeană, dar la un nivel „îngrijorător de mare”, potrivit ministrului Educaţiei, Daniel David.
„Consumul de droguri în România, în şcoli, este sub media europeană, dar nu este un motiv de satisfacţie. Din păcate, suntem peste media europeană la consumul de alcool, fumat, jocurile de noroc şi dependenţa online”, a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, în cadrul unei dezbateri organizate la Sibiu. Oficialul a atras atenţia asupra lipsei de specialişti în sănătate mintală şi a centrelor dedicate tinerilor, subliniind că multe dintre activităţile de prevenţie desfăşurate în şcoli au fost „necoordonate şi lipsite de o strategie unitară”. În acest sens, Ministerul Educaţiei a elaborat un model de intervenţie cu trei componente majore: Curăţenie în jurul şcolilor - toleranţă zero pentru droguri şi dealeri, în colaborare cu Ministerul de Interne; Educaţie şi conştientizare în şcoli - introducerea în curriculum a temelor despre stil de viaţă sănătos, prevenirea adicţiilor şi autocunoaştere personală; Implicarea părinţilor şi a specialiştilor medicali - consolidarea parteneriatului între şcoală, familie şi serviciile de sănătate mintală.
• Criză de specialişti: doar 5 psihiatri pediatrici la 100.000 de locuitori
Prezent la eveniment, Ciprian Băcilă, preşedintele ales al Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) şi director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, a avertizat asupra crizei profunde de resurse umane din domeniul sănătăţii mintale. „România are aproximativ 260 de medici în specialitatea Psihiatrie pediatrică, adică doar 5 specialişti la 100.000 de locuitori, faţă de 29 în Germania. Există judeţe fără niciun medic de această specialitate, iar în multe localităţi rurale serviciile lipsesc complet”, a explicat Băcilă. Acesta a propus dezvoltarea telemedicinei şi a echipelor mobile de intervenţie, precum şi introducerea unei programe de formare în sănătate mintală pentru profesori. „Profesorii stau cel mai mult cu copiii şi pot fi primii care observă tulburările de atenţie, comportament sau anxietate”, a subliniat medicul.
• Adicţiile tinerilor: cifre alarmante din studiul „Salvaţi Copiii”
La rândul său, Gabriela Alexandrescu, preşedinta executivă a organizaţiei „Salvaţi Copiii” România, a atras atenţia asupra „unei crize tăcute” a adicţiilor în rândul copiilor şi adolescenţilor. Datele colectate de organizaţie arată că: 14% dintre copii au jucat pe bani; 40% au cunoscuţi care practică jocuri de noroc;
1 din 10 copii are un membru al familiei dependent de jocuri; 8 din 10 adolescenţi consumă alcool; 50% au fumat diferite tipuri de ţigări, inclusiv electronice; 1 din 2 adolescenţi este la risc ridicat de dependenţă digitală. „Mulţi copii sunt singuri acasă, au părinţii plecaţi sau trăiesc în familii vulnerabile. Este vital să ducem educaţia pentru sănătate în programa şcolară, pentru a-i ajuta să facă alegeri sănătoase într-o lume plină de tentaţii şi riscuri”, a spus Alexandrescu.
Conform Raportului ESPAD 2024, realizat pe un eşantion de peste 113.000 de elevi din 37 de ţări europene, inclusiv 8.543 de elevi din România, ţara noastră ocupă poziţii îngrijorătoare: Locul 4 în Europa la consumul de tutun; 8 din 10 adolescenţi consumă alcool; 1 din 4 au avut acces la jocuri de noroc; 1 din 2 a încercat ţigări electronice; România se află peste media UE la utilizarea excesivă a reţelelor sociale şi la timpul petrecut online. Raportul arată că, la nivel european, tendinţa generală este de scădere a consumului de alcool şi tutun, însă România şi câteva state din estul continentului contrazic acest trend, înregistrând creşteri constante ale acestor comportamente.
La finalul dezbaterii organizate de deputata Raluca Turcan în parteneriat cu „Salvaţi Copiii” România, specialiştii din sănătate şi educaţie au făcut un apel pentru o strategie naţională coerentă de prevenire a adicţiilor, care să includă: o curriculă obligatorie de sănătate mintală; reţele regionale de centre de consiliere pentru tineri; programe de formare pentru profesori şi părinţi; finanţare sustenabilă pentru prevenţie, nu doar pentru tratament.




















































Opinia Cititorului