ADRIAN CHESNOIU:"Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei funcţii de demnitate publică"

N.R.
Politică / 28 iunie

"Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei funcţii de demnitate publică"

Deputatul Adrian Chesnoiu a afirmat, la dezbaterea în plenul Camerei a solicitării DNA privind ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia, că nu se va ascunde niciodată în spatele unei funcţii de demnitate publică, fapt pentru care a demisionat din funcţia de ministru al Agriculturii şi s-a autosuspendat din PSD. El a adăugat că va vota la vedere pentru încuviintarea urmăririi penale şi este nevinovat, informează News.ro.

"Suntem într-un moment în care cred că niciunul din dvs nu aţi vrea să vă aflaţi, dar am primit de la voi şi de la mii de români foarte multe mesaje de încurajare. Foarte mulţi dintre dvs mi-aţi cerut să nu demisionez din funcţia de ministru, să nu renunţ la imunitatea parlamentar, dar aşa cum v-am obişnuit sunt un om cu demnitate. Imediat ce am aflat din presă că s-au ridicat la adresa mea anumite suspiciuni, am luat decizia de a demisiona din funcţia de ministru, de a mă autosuspenda din partid şi să vă solit că votaţi pentru cererea de încuviinţare de începere a urmăririi penale la adresa mea. Am acceptat postul de ministru într-o perioadă extrem de complicată, cu dorinţa de a face ceva bun pentru fermierii români şi pentru agricultura românească. În mandatul meu am încercat să aplic principiile mele de viaţă, convins fiind că dacă au bună credinţă şi empatie faţă de oameni, atunci poţi face cu adevărat lucruri bune pentru ei. Sunt mândru de ceea ce am realizat în perioada asta", a afirmat Adrian Chesnoiu, marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

Acesta a mai spus că este un om simplu şi nu a comis nicio faţă de corupţie.

"Sunt, dragi colegi, un om simplu, şi aşa vreau să rămân, ca orice cetăţean al acestei ţări. Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei funcţii de demnitate publică, ar trebui să considerăm această funcţie nu ca un privilegiu personal. Şi eu voi face acest lucru şi voi vota la vedere pentru încuviinţarea derulării şi verificării aspectelor de suspiciune ridicate la adresa mea. Vreau să faceţi şi voi la fel. Nu sunt adeptul unei justiţii televizate. Nu am comis nicio infracţiune de corupţie şi nici o altă faptă de natură penală. Sunt nevinovat şi asta voi dovedi la finalul suspiciunilor care planează la adresa mea. Rămân susţinătorul fermierilor şi agriculturii româneşti. Am fost întotdeauna sincer în faţa dvs, aşa voi rămâne şi în faţa parlamentarilor şi cetăţenilor români", a completat Chesnoiu.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat un raport favorabil pentru ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu. Dezbaterile şi votul secret cu bile asupra acestui raport au loc în plenul de marţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii şi a semnat decretul pentru numirea ca ministru interimar a lui Sorin Grindeanu, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Conform DNA, "în perioada 09 februarie - 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene".

Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. "Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă", a mai spus el.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că apreciază gestul de demnitate politică făcut de Adrian Chesnoiu, iar performanţele profesionale ale acestuia, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. toți care au vlrut sa facă ceva și pentru cetățeni sunt băgați la mititica ,cei care fura pentru mafie ....

    Nu o sa mai ai de ce functie sa ta ascunzi.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro