Adrian Vasilescu (BNR), despre economia mondială: România nu poate să nu-şi facă griji

F.A.
Macroeconomie / 9 august 2011

Situaţia economică actuală din întreaga lumea nu ne poate lăsa indiferenţi nici pe noi, românii, a avertizat astăzii consilierul BNR, Adrian Vasilescu, potrivit Antena3.ro

"Eu n-am auzit pe nimeni spunând că nu e cazul să ne facem griji, când toată planeta e îngrijorată, planeta e în criză, iar criza merge în valuri. Atâta vreme cât în Europa, în jurul nostru, sunt probleme mari ale unor state importante şi puternice, privind bugetele şi datoriile, iar bugetele sunt în aer, nu putem să nu ne facem şi noi griji", a atras atenţia Adrian Vasilescu.

Acesta a mai precizat că, în prezent, România nu se confruntă cu probleme foarte mari din punct de vedere economic, comparativ cu alte state ale lumii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb