AEP propune înfiinţarea partidelor politice cu cel puţin 100 de membri

L.B.
Politică / 21 august, 12:50

AEP propune înfiinţarea partidelor politice cu cel puţin 100 de membri

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că AEP a elaborat un proiect de lege privind partidele politice care a fost publicat vineri în consultare publică, iar o propunere prevede ca partidele politice să se înregistreze la AEP, pentru înregistrare fiind nevoie de 100 de membri.

Ţuţuianu a explicat că proiectul a fost elaborat ţinând cont de decizii ale Curţii Constituţionale, de decizii ale instanţelor de judecată şi de legislaţia din alte state membre ale UE, iar partidele politice trebuie să aibă atribute de identificare: denumirea integrală şi prescurtată, semnul permanent şi sediul central, a transmis sursa citată.

Proiectul prevede ca partidele politice să se înregistreze la AEP, iar activitatea va fi una administrativ-jurisdicţională, cei care doresc să înfiinţeze un partid politic depunând o solicitare la AEP şi actele necesare, apoi decizia AEP putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, a precizat preşedintele AEP.

O altă modificare se referă la numărul de membri fondatori ai unui partid politic, iar AEP propune ca un partid politic să se înfiinţeze cu cel puţin 100 de membri cetăţeni români, cu exerciţiul drepturilor electorale şi cu cerinţa reprezentării ambelor sexe, a subliniat Adrian Ţuţuianu.

Legea ar urma să intre în vigoare la trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial, iar partidele existente vor avea termen de şase luni să îşi actualizeze actele constitutive, iar AEP va organiza o dezbatere pe 27 august cu reprezentanţii partidelor şi grupurilor parlamentare, proiectul fiind disponibil pe website-ul AEP pentru consultare şi propuneri până în 20 septembrie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. 30000 de membri cel puțin. Politica nu ar trebui să se transforme în experimente sociologice.

    Chiar vrem haos total ?

    Individul ăsta e dependent de un singur partid.

    Nu are ce căuta in postul ăsta.  

    Perfect de acord atata timp cat partidele raman in curtea scolii.

    Adica infiintarea nu se mai face prin controlul justitiei, ci prin hotararea unui organism politic. Chiar daca pot contesta in justitie, asta va intarzia lucrurile pana vor fi inscrisi in partid cei 97 de securici necesari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb