Aeroportul Otopeni va avea şapte staţii de încărcare pentru maşini electrice

I.S.
Miscellanea / 26 februarie, 14:26

Aeroportul Otopeni va avea şapte staţii de încărcare pentru maşini electrice

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), compania care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, anunţă lansarea licitaţiei pentru închirierea unui spaţiu destinat amplasării a şapte staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, potrivit news.ro.

„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă lansarea licitaţiei pentru închirierea unui spaţiu destinat amplasării a şapte staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, iniţiativă ce are ca obiectiv creşterea gradului de confort pentru pasageri, tranziţia către transportul verde şi consolidarea poziţiei aeroportului ca hub modern, conectat la tendinţele europene în materie de infrastructură şi protecţie a mediului”, anunţă CNAB.

Staţiile vor deservi autovehiculele pasagerilor din parcarea aflată în proximitatea Terminalului Plecări al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, iar durata contractului de închiriere este de 5 ani, adaugă sursa.

Procedura de atribuire se va desfăşura prin licitaţie la Bursa Română de Mărfuri. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 18 martie 2026, dată la care va avea loc şi licitaţia la sediul Bursei Române de Mărfuri, potrivit news.ro.

„Continuăm demersurile concrete de modernizare şi aliniere a infrastructurii aeroportuare la standardele europene de sustenabilitate. Este un proiect care răspunde direct nevoilor unui număr tot mai mare de pasageri şi parteneri care utilizează autovehicule electrice şi care îşi doresc servicii eficiente, accesibile şi prietenoase cu mediul. Integrarea staţiilor de încărcare în cadrul Aeroportului Henri Coandă face parte din programul strategic al companiei noastre de dezvoltare a infrastructurii şi de reducere a amprentei de carbon, prin încurajarea mobilităţii sustenabile şi diversificarea serviciilor oferite la standarde ridicate de calitate”, a declarat Bogdan Mîndrescu ,director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0940
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4133
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8945
Gram de aur (XAU)Gram de aur705.8364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb