AFIR a primit solicitări pentru decontarea a 3,9 milioane de euro pentru poliţele de asigurare a culturilor

V.G.
Miscellanea / 22 august

AFIR a primit solicitări pentru decontarea a 3,9 milioane de euro pentru poliţele de asigurare a culturilor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a primit 964 de solicitări, în valoare totală nerambursabilă de 3,938 milioane de euro, pentru decontarea poliţelor de asigurare încheiate de către fermieri pentru culturile de toamnă 2021 şi primăvară 2022, potrivit Agerpres.

Cererile de finanţare au fost depuse în prima săptămână a sesiunii, care a fost deschisă în acest an în data de 9 august.

AFIR primeşte, în perioada 9 august - 16 decembrie 2022, cereri de finanţare pentru submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este de 15,2 milioane euro.

"Pentru poliţe de asigurare care au inclus ca eveniment asigurat şi seceta au fost depuse, până în prezent, 65 de cereri de finanţare prin care s-a solicitat o valoare a sprijinului nerambursabil de 622.376 euro, pentru o suprafaţă de 15.611 hectare. Aceste poliţe cuprind şi alte evenimente asigurate (de exemplu, grindină, îngheţ, ploi torenţiale, furtună). Fermierii au depus cereri de finanţare pentru culturi precum grâu, orz, orez, soia, mazăre, legume (ardei, ceapă, vinete), dar şi pomi fructiferi (vişini, caişi, cireşi, pruni)", a declarat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.

În această sesiune pot fi depuse cereri de finanţare aferente sectorului vegetal (pentru poliţele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 şi culturile de primăvară aferente anului 2022) şi sectorului zootehnic (pentru poliţele încheiate în anul 2022).

Depunerea cererilor de finanţare se realizează continuu până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării sesiunii precedente sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea solicitanţilor.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanţării).

Pentru a putea primi sprijin prin submăsura 17.1, solicitanţii trebuie să fie "fermieri activi" în anul pentru care solicită sprijinul.

De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să încheie un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în Fişa submăsurii din PNDR 2020 care să acopere toate suprafeţele cultivate cu acelaşi tip de cultură/ întreg efectivul de animale aferent aceleiaşi specii existente în cadrul exploataţiei şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

Depunerea cererilor de finanţare pentru sM 17.1 se face online, conform precizărilor Ghidului solicitantului şi anexelor aferente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro