Alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite, marcate de înfrângerea republicanilor preşedintelui Donald Trump, au conferit o „nouă urgenţă” eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului din Ucraina, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius, relatează AFP, citat de Agerpres.
„Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului există un nou sentiment de urgenţă”, a afirmat Kornelius într-o conferinţă de presă.
Declaraţia vine după o convorbire telefonică între preşedintele american şi cancelarul german Friedrich Merz, în cadrul căreia cei doi au discutat despre războiul din Ucraina şi viitoarele negocieri. Discuţia a avut loc şi în contextul în care Donald Trump a evocat posibilitatea unui acord de pace cuprinzător, după întâlnirea de la Casa Albă cu emisarul rus Kirill Dmitriev, conform sursei.
Negocierile dintre Rusia şi Ucraina sunt programate pentru 10 şi 11 noiembrie, la Abu Dhabi, cu medierea Statelor Unite, în încercarea de a identifica o soluţie la conflict, potrivit publicaţiei.
Kornelius a precizat că Germania a participat la pregătirea discuţiilor alături de partenerii săi din formatul E3 - Franţa şi Regatul Unit - şi de alţi aliaţi europeni. Potrivit acestuia, Berlinul este de acord cu administraţia americană asupra principalelor puncte ale negocierilor, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea implicării partenerilor NATO, conform sursei.
„Discuţiile privind securitatea europeană şi pacea în Ucraina ating Europa în esenţa sa şi, prin urmare, discuţiile fără participarea europeană nu sunt utile”, a subliniat purtătorul de cuvânt german.
La rândul său, Jared Kushner, emisarul şi ginerele preşedintelui american, a declarat joi că Statele Unite se vor consulta îndeaproape cu partenerii europeni în marja discuţiilor de la Abu Dhabi. Dacă vor fi înregistrate progrese, obiectivul va fi extinderea negocierilor către un format multilateral, cu participarea directă a acestora, potrivit publicaţiei.























































Opinia Cititorului