În timp ce economiile statelor din Europa Occidentală au început să se redreseze, declinul a continuat în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, în pofida unor semne optimiste, au declarat analiştii intervievaţi de AFP.
"Ieşirea din recesiune a Europei de Est va fi lentă, dar au început deja să apară semne încurajatoare", a declarat analistul român Bogdan Baltazar, care a subliniat că în trimestrul doi contracţia economică în întreaga regiune a fost mai puţin semnificativă decât în primul trimestru din 2009.
Singura excepţie a fost Lituania, unde economia a înregistrat un declin de 12,3 la sută în perioada aprilie-iunie 2009, comparativ cu un recul de 10,2 la sută în primul trimestru al anului. Cehia a ieşit din recesiune, înregistrând în trimestrul doi o creştere economică de 0,3 la sută. O evoluţie şi mai bună a avut Slovacia, cu o creştere economică de 2,2 la sută în perioada aprilie-iunie 2009, datorită redresării exporturilor auto, care au beneficiat de prima de casare introdusă de multe state dezvoltate.
În schimb, economia României s-a contractat în trimestrul doi cu 1,2 la sută, iar cea a Ungariei cu 2,1 la sută, după un declin de 4,6 la sută şi, respectiv, 2,6 la sută în primul trimestru din 2009.
"Polonia şi Slovacia au avut o evoluţie mai bună decât vecinii lor. Statele baltice se confruntă cu cea mai gravă situaţie, în timp ce România şi Bulgaria sunt undeva la mijloc", a declarat analistul economic Aurelian Dochia din România. Polonia a beneficiat de structura economică solidă precum şi de o piaţă internă robustă, care a contracarat declinul semnificativ al exporturilor. Oficialii polonezi au estimat că economia ţării va creşte anul acesta cu unu la sută, în profida recesiunii mondiale. Totuşi Fondul Monetar Internaţional este mai pesimist, anunţând că economia poloniei ar putea scădea probabil cu 0,7 la sută în 2009. Pe de altă parte, Slovacia şi-a păstrat competitivitatea, menţinând salariile relativ scăzute, în perspectiva aderării la zona euro, consideră analistul român. Între timp România şi Bulgaria se confruntă cu restricţii bugetare semnificative, făcând eforturi să plătească pensiile şi salariile. România a anunţat că va reduce deficitul bugetar cu 0,3 la sută obligând bugetarii să-şi ia zece zile concediu fără plată în timp ce Bulgaria va reduce cheltuielile publice cu 15 la sută şi va lupta împotriva contrabandei pentru a-şi majora veniturile.



















































