AFP: Statele Unite impun noi sancţiuni Cubei şi vizează sectorul electronic

A.M.
Miscellanea / 6 noiembrie, 08:12

AFP: Statele Unite impun noi sancţiuni Cubei şi vizează sectorul electronic

Statele Unite ale Americii au impus joi o nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei prin care vizează sectorul electronic şi pe fiica preşedintei conglomeratului economic-militar Gaesa, potrivit agenţiei de presă AFP, citată de News.ro. Relaţiile dintre Washington şi Havana, marcate de un embargo instituit încă din anul 1982, s-au tensionat considerabil de la începutul acestui an, informează sursa citată.

Washingtonul impune o blocadă petrolieră de facto insulei cu 9,4 milioane de locuitori, măsură care a agravat o criză energetică severă şi provoacă cu regularitate întreruperi îndelungate de curent electric, transmite agenţia de presă. În paralel, autorităţile americane au multiplicat măsurile punitive impuse companiilor şi liderilor cubanezi, notează sursa menţionată.

Pe lista americană a sancţiunilor au fost adăugate joi două companii electronice din China, respectiv CEIEC şi Beijing H&C Technologies, pe care Washingtonul le acuză de vânzarea de echipamente electronice de apărare şi sisteme de securitate către guvernul de la Havana, arată agenţia de presă.

„Elita de la putere în Cuba acaparează resursele energetice şi mijloacele de transport maritim ale insulei pentru propria îmbogăţire, lăsând poporul cubanez să se confrunte cu tăieri de electricitate, penurii de carburant şi o economie muribundă”, a transmis Departamentul de Stat american într-un comunicat, conform sursei citate. „Pentru a menţine acest sistem în funcţiune, regimul se sprijină pe o reţea de intermediari din străinătate”, a adăugat diplomaţia americană, informează agenţia de presă.

Măsurile anunţate o vizează direct pe Any Rodríguez Lastres, fiica preşedintei consorţiului Gaesa, Ania Guillermina Lastres Morera, menţionează sursa citată. Conglomeratul Gaesa, înfiinţat în anul 1995 de către Raul Castro, fratele lui Fidel Castro, se află sub controlul direct al militarilor şi activează în numeroase domenii strategice ale economiei cubaneze, inclusiv în sectoarele imobiliar, turistic, portuar şi financiar, arată datele transmise. Această structură şi conducerea sa au fost sancţionate deja pe parcursul acestui an, transmite sursa menţionată.

Departamentul american al Finanţelor a anunţat totodată că va sancţiona „orice persoană străină care operează sau a operat” în Cuba în sectoarele electronic, al tehnologiilor, industriei şi maritim, notează agenţia de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb