Cel puţin 15 zboruri au fost vizate vineri de ameninţări cu bombă în Europa, care au afectat curse cu destinaţia Praga şi Sofia sau cu plecarea de pe aeroporturile celor două capitale, precum şi patru aeronave care survolau teritoriul Franţei, relatează AFP, citat de Agerpres.
La Praga, 11 zboruri au fost vizate de alerte. Ameninţările au vizat curse sosite din Danemarca, Marea Britanie şi Spania, dar şi zboruri cu plecarea spre Olanda, Cipru, România, Italia şi Marea Britanie. Un purtător de cuvânt al aeroportului a precizat că mesajele primite menţionau plasarea unor dispozitive explozive într-un număr mai mare de aeronave decât în cazul alertelor precedente, conform sursei.
Cu toate acestea, activitatea aeroportului din capitala cehă s-a desfăşurat în condiţii normale. Poliţia inspectase deja patru avioane joi, în urma unor ameninţări similare, în Bulgaria, două zboruri cu destinaţia Sofia, venite de pe aeroportul Stansted din Londra şi de la Bruxelles, au fost vizate de ameninţări, ambele aeronave au aterizat fără incidente, potrivit publicaţiei.
Alte patru alerte au fost emise vineri pentru avioane care survolau Franţa, potrivit serviciilor premierului francez, toate aeronavele au aterizat în siguranţă, iar echipele de deminare au efectuat verificări de securitate. Trei avioane au aterizat pe aeroportul Orly, iar al patrulea la Bordeaux, conform sursei.
„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au precizat serviciile premierului francez.
Ameninţările de vineri vin după o serie de alerte false care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, joi, cel puţin 20 de zboruri au fost vizate de ameninţări similare, toate aeronavele, dintre care trei au fost redirecţionate, au aterizat fără incidente, iar în niciunul dintre cazuri nu au fost descoperite explozibili, potrivit publicaţiei.
Deşi nu a existat o revendicare comună, în mesajele trimise aeroporturilor din Roma şi Sofia s-a afirmat că ameninţările provin de la „combatanţi ai Statului Masculin”. Denumirea pare să facă trimitere la o mişcare naţionalistă rusă, însă nu a fost stabilită o legătură cu aceasta, notează AFP.
























































Opinia Cititorului