Agenţia Europeană pentru Medicamente amână decizia în privinţa vaccinului produs de Moderna

J.P.
Internaţional / 5 ianuarie 2021

Agenţia Europeană pentru Medicamente amână decizia în privinţa vaccinului produs de Moderna

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni seara, la Amsterdam, amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19, transmite dpa, citat de Agerpres.

Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna.

Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet.

EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.

Vaccinul Moderna a fost deja aprobat în Statele Unite şi Canada.

După ce EMA recomandă vaccinul, Comisia Europeană trebuie să îl aprobe în mod oficial, etapă care nu ar trebuie să ia mult timp şi este considerată o formalitate.

EMA a autorizat deja în decembrie utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin Moderna.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb