Agenţiile imobiliare au început să investească în soluţii pentru gestionarea relaţiilor cu clienţii

F. A.
Companii #Imobiliare / 13 mai 2010

După lansarea la începutul anului a unei versiuni pentru agenţiile imobiliare a soluţiei AnytimeCRM, Advantage Software Factory (ASF) anunţă implementarea sistemului în cadrul a 5 agenţii din România. Până la finele lui 2010, oficialii companiei estimează că noul soft, oferit în regim de închiriere va fi adoptat de alte 10 agenţii imobiliare din Bucureşti şi din ţară informează un comunicat remis redacţiei.

"Iniţiativa ASF a venit în condiţiile unei pieţe afectate de criză în care agenţiile imobiliare şi-au manifestat nevoia acută de soluţii pentru a creşte vânzările şi a monitoriza mai atent relaţiile cu proprietarii şi potenţialii clienţi, ceea ce în anii trecuţi nu se întâmpla", a declarat Marian Ştirbescu, Sales&Marketing Manager ASF.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb