AIE prevede că există riscul unei crize de aprovizionare cu petrol din 2010

F. A.
Internaţional / 16 februarie 2009

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a anunţat azi că, începând cu 2010, ar putea începe o criză mondială a aprovizionării cu petrol, în contextul în care cererea mondială va reveni la normal şi impactul investiţiilor amânate se va resimţi asupra producţiei, relatează Reuters.

"În prezent, cererea este foarte scăzută din cauza situaţiei economice precare", a declarat directorul executiv IEA, Nobuo Tanaka, pe marginea unei conferinţe din Londra.

"Când economia va începe să crească, începând cu 2010, vom putea înregistra o nouă criză de producţie, dacă nu realizăm investiţii de capital", a afirmat oficialul. Scumpirea petrolului de la mai puţin de 20 dolari/baril în 2002, la aproape 150 dolari/baril anul trecut a fost susţinută în parte de creşterea cererii din partea Chinei şi a altor economii emergente, fapt ce a suprasolicitat producţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb