AIPC: Unele SIF încalcă drepturile acţionarilor de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a AGA

F. A.
Piaţa de Capital / 31 martie 2011

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) îşi manifestă îngrijorarea faţă de modul în care unele Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) încalcă drepturile acţionarilor de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a Adunărilor Generale ale Acţionarilor, se arată într-un comunicat de presă.

"Considerăm că trebuie tras un semnal de alarmă asupra modului în care atât SIF Transilvania, cât şi SIF Oltenia au respins propunerile acţionarilor care deţin mai mult de 5% din drepturile de vot referitoare la modificarea ordinii de zi a AGOA, încălcând astfel atât revederile art. 117, 1 din legea 31/1990, cât şi cele ale art. 7 din Regulamentul CNVM nr.6/2009", se precizează în comunicat.

Reprezentanţii AIPC susţin că prin comunicatul emis de SIF Oltenia (SIF 5) în 30 martie 2011 referitor la refuzul de a introduce noile puncte pe ordinea de zi invocând faptul că cererile nu au îndeplinit cerinţele convocatorului AGOA în ceea ce priveşte dovedirea calităţii de acţionar şi a numărului de acţiuni deţinute la data solicitării prin extras de cont emis de Depozitarul Central, se încalcă şi prevederile articolului 11 din regulamentul CNVM nr. 6/2009: "Dovedirea calităţii de acţionar poate fi condiţionată numai de cerinţe necesare pentru identificarea acţionarilor şi numai în măsura în care acestea sunt proporţionale cu scopul urmărit."

Consiliul director al AIPC solicită CNVM să intervină în apărarea drepturilor acţionarilor, "creând astfel premisele unei dezvoltări sustenabile a pieţei de capital din România şi, pe această cale, amendând eventualele regrese cauzate de lipsa de protecţie a investitorilor".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb