Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

ALBA IULIA:Premierul va conduce o şedinţă solemnă de Guvern

V.V.
Politică /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Actualizare - Guvernul a aprobat Acordul pentru susţinerea Educaţiei

Acordul între Guvern şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, prin care Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a Educaţiei, în concordanţă cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în programul de guvernare, a fost adoptat joi, prin memorandum, în şedinţa solemnă de la Alba Iulia.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă şi de liderii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Simion Hăncescu, presedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, şi Marius Nistor, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Spiru Haret.

Acordul are în vedere creşterea sumelor destinate finanţării Educaţiei cu cel puţin 15% anual, comparativ cu bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puţin 6% din PIB şi "devansarea creşterii salariale prevăzute până în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020".

Totodată, documentul prevede "acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală şi materiale didactice" şi "acordarea unei sume de până la 5.000 euro pentru achiziţia şi modernizarea unei locuinţe, precum şi cumpărarea terenului necesar construcţiei, pentru personalul didactic din mediul rural".

Conform Acordului, cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învăţământ de minimum 30 de ani "li se acordă la pensionare şase salarii medii brute pe economie".

-------

Actualizare - Premierul anunţă creşterea de cinci ori a indemnizaţiilor pentru invalizi, veterani şi văduve de război

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, astăzi, la începutul şedinţei solemne a Guvernului desfăşurate la Alba Iulia, că de la 1 ianuarie 2019 se vor majora semnificativ indemnizaţiile pentru invalizi, veterani şi văduve de război, urmând ca acestea să crească, în medie, de aproape cinci ori.

"În şedinţa de astăzi vom adopta măsuri prin care ne onorăm eroii, veterani de război, contribuim la bunăstarea cetăţenilor şi generaţiei tinere. Pe ordinea de zi avem un act normativ cu valoare reparatorie pentru o categorie de persoane cărora societatea le datorează recunoştinţă, iar statul are obligaţia să le asigure condiţii decente de viaţă. Aprobăm o creştere semnificativă a indemnizaţiilor pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei.

Premierul a anunţat că majorarea medie a indemnizaţiilor este de aproape cinci ori. De exemplu, cei încadraţi în gradul I de invaliditate vor avea o indemnizaţie de 1.500 de lei, de la 259 de lei în prezent.

Indemnizaţia de 231 de lei pentru cei cu gradul II de invaliditate va creşte la 1.000 de lei, iar invalizi de război încadraţi în gradul III vor avea o indemnizaţie de 900 de lei, de la 196 de lei în prezent.

--------

Actualizare - Dăncilă: Avem privilegiul istoric de a fi miniştri ai Guvernului României în momentul istoric al aniversării a o sută de ani de la Marea Unire

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, astăzi, la începutul şedinţei solemne de Guvern care are loc în Sala Unirii din Alba Iulia, că membrii Executivului au "privilegiul istoric de a fi miniştri ai Guvernului României în momentul istoric al aniversării a o sută de ani de la Marea Unire".

"Este o onoare să fim astăzi la şedinţa solemnă organizată pentru a celebra Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri. Sala Unirii, în care ne aflăm, un simbol şi un templu al României Mari, unde s-a hotărât şi s-a semnat actul Marii Uniri, este locul în care oamenii simt cu adevărat mândria de a fi român. Actul Unirii de acum 100 de ani a fost posibil datorită unor împrejurări istorice pe care conducătorii ţării de la acea vreme au ştiut să le valorifice pentru bine României. Acei conducători nu au avut doar înţelepciune politică şi talent diplomatic, ci au venit şi cu o misiune pentru România Mare. Avem privilegiul istoric de a fi miniştri ai Guvernului României în momentul istoric al aniversării a o sută de ani de la Marea Unire, proclamată aici, la Alba Iulia. În plan simbolic, este probabil cel mai emoţionant moment al mandatului nostru", a declarat premierul Viorica Dăncilă, conform News.ro.

--------

Actualizare - Membrii Cabinetului Dăncilă au fost huiduiţi la Alba Iulia înaintea şedinţei de guvern solemne

Membrii Cabinetului Dăncilă au depus, astăzi, o coroană de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, aceştia fiind huiduiţi de câteva persoane.

Înainte şi după momentul solemn al intonării Imnului Naţional şi depunerea coroanei de flori, câţiva oameni au scandat lozinci împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a celorlalţi membri ai Executivului, transmite Agerpres.

"Demisia!", "Incompetenţilor!", "Duceţi ţara de râpă!" - au fost câteva dintre scandările adresate Cabinetului Dăncilă.

Pe de altă parte, au fost prezente în zona ceremoniei de la statuia ecvestră şi câteva persoane care i-au aplaudat pe membrii Guvernului.

-------

Actualizare - Şedinţă de Guvern la Alba Iulia: Executivul discută un proiect de HG privind organizarea paradei militare de 1 Decembrie

Guvernul va discuta astăzi, în şedinţa solemnă de la Alba Iulia, un proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în 2018, a paradei militare naţionale de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României.

Potrivit unui comunicat al Executivului, printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului se numără şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind implementarea programului guvernamental ''gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar'', informează Agerpres.

Totodată, Guvernul va discuta un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea articolului 1 din Legea 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Pe agenda şedinţei se află şi un proiect de hotărâre privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA" S.A., completarea art. 3 din HG 30/2017 privind organizarea Ministerului Agriculturii, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din HG 1.186/2014 privind organizarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi Creştere a Precipitaţiilor şi suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2018.

--------

Premierul Viorica Dăncilă se află, astăzi, la Alba Iulia, unde va vizita Monumentul Unirii, va avea o întâlnire cu IPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia. De la ora 10.30, va avea loc, în Sala Unirii, o şedinţă solemnă de Guvern.

Programul anunţat include, de la ora 9.15, o vizită la Monumentul Unirii din Alba Iulia, iar ulterior premierul Viorica Dăncilă va avea o întrevedere cu IPS Irineu Pop, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iulia, la Catedrala Reîntregirii.

De la ora 10.00, Viorica Dăncilă va participa la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul.

Începând cu ora 10.30, se va desfăşura o şedinţă solemnă de Guvern, în Sala Unirii. La finalul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă va semna un acord între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, un acord între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii.

De asemenea, Dăncilă va semna în Cartea de Onoare a Cetăţii Alba Carolina.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Frumoasa poza; si dezertori si demisi, adevarata concordie!

    1. PE cine ți s-a pus pata dintre gagici?))

      Nu; poate daca aparea in prim plan bunica Androneasca......

    V-ati trezit in ultimul ceas sa-i vedeti si pe veterani? cum de nu-i stiati atunci cand v-ati fixat salariile/sporurile si indemnizatiile nesimtite?. Atunci, sau pana acum nu meritam o viata decenta.

    Oricum suntem tot mai putini, scapati cat de curand de grija si greutatea noastra. 

    Dancila:

    Avem privilegiul istoric de a fi miniştri ai Guvernului României în momentul istoric al aniversării a o sută de ani de la Marea Unire.....

    1. Asa GRAIT-a PROSTIA la PUTERE. AMin

    Toți veteranii sunt comuniști. Duceți-vă unde vă e locul.

    1. ...

      Cred ca prostacu (n-am gresit) de la 4 este ori retardat, ori un extremist ratacit la Bursa.

      Prostul acesta nu poate pricepe ca bunicii/parintii sai comunisti, au fost instalati de care ocupatia sovietica.  

    Ce mai cauta Stanescu in poza. Mai este sau nu mai este, aceasta-i intrebarea?.

    1. Alta intrebare?

      PS: Am ridicate degetele! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

26 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5473
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3888
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.3262

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie