ALEGERI CU FINAL AŞTEPTAT Dragoş Bîlteanu: "Activele imobiliare ale Biofarm nu reprezintă o miză"

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 noiembrie 2013

Dragoş Bîlteanu: "Activele imobiliare ale Biofarm nu reprezintă o miză"

Societatea a revendicat terenul din centrul Capitalei

Dănuţ Vasile, reales preşedinte al "Biofarm"

Singura surpriză la alegerile pentru conducerea "Biofarm" (BIO), care au avut loc ieri, a fost intrarea în Consiliu a lui Tudor Ciurezu, preşedintele SIF5 Oltenia, în condiţiile în care SIF5 şi-a vândut către SIF4 Muntenia pachetul de titluri BIO.

În rest, calculele erau bine făcute dinainte, pentru candidaţii SIF1 Banat-Crişana - preşedintele Dragoş Bîlteanu şi consilierul său El Lakis Najib -, SIF2 Moldova - Andrei Hrebenciuc, şi Dănuţ Vasile (preşedintele - director general al "Biofarm").

AGA s-a derulat în ordine şi disciplină, iar participanţii nu au avut nevoie de medicamentele pregătite de "Biofarm", drept cadou. Doar de umbrelă, pentru că începuse ploaia.

Reprezentanţii SIF1 s-au prezentat "cu temele făcute", aşa cum au obişnuit, iar şedinţa a durat puţin peste o oră, în condiţiile în care Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a limitat drepturile de vot ale SIF1 şi SIF4, deşi, potrivit unor surse, unii acţionari ceruseră concertarea.

Cele două SIF-uri deţin peste 50% din BIO, iar SIF1 controlează administratorul SIF4, SAI Muntenia.

De altfel, potrivit unor surse din piaţa de capital, "surpriza" Tudor Ciurezu ar urma să se retragă din funcţie peste o vreme, în locul său urmând să fie cooptat Gabriel Filimon, directorul general al SAI Muntenia Invest.

"Societatea nu deţine terenurile din centrul Capitalei", ne-a spus preşedintele SIF Banat Crişana

Dragoş Bîlteanu ne-a declarat, după AGA de ieri, că îşi doreşte ca societatea să "meargă mai bine". Potrivit domniei sale, activele imobiliare ale Biofarm nu reprezintă o miză.

"«Biofarm» nu deţine terenurile din centrul Bucureştiului (n.r. unde este sediul fabricii), despre care presa a tot relatat", ne-a declarat domnul Bîlteanu

Pe de altă parte, într-un raport financiar al "Biofarm, aferent semestrului I 2013, se specifică faptul că acest teren nu este inclus în situaţiile financiare ale companiei, pe motiv că documentele ce atestă proprietatea nu au fost încă obţinute, precum şi că societatea solicită obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Aşa cum era de aşteptat şi cum anticipa Dragoş Bîlteanu, într-un interviu acordat ziarului BURSA, directorul general Dănuţ Vasile a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte, în şedinţa CA, care a avut loc ieri, imediat după AGA.

Dănuţ Vasile ne-a spus, marţi, că performanţele viitoare ale "Biofarm" depind şi de noii membri ai CA - dacă vor alege să investească pentru dezvoltarea companiei sau dacă vor să acorde dividende. Domnia sa şi-ar dori ca societatea să investească şi să acorde şi dividende, în acelaşi timp.

Potrivit directorului general, noua fabrică "Biofarm" (în zona gării Căţelul) este aproape finalizată, şi că probabil în 2014-2015 se va instala şi tehnologia necesară aşa că producţia companiei farmaceutice ar putea creşte.

În acţionariatul Biofarm au avut loc, recent, schimbări semnificative. Astfel, SIF4 Muntenia a preluat, pe 24 octombrie, de la SIF5 Oltenia un pachet de 28,7% din companie, pentru 21,6 milioane de euro, iar ulterior, a mai achiziţionat 35 milioane de acţiuni Biofarm, pentru 10.675.000 lei. În urma acestor schimburi, participaţia SIF Muntenia se ridică la 32,98% din capitalul social al companiei farmaceutice.

În acţionariatul Biofarm se mai regăseşte şi SIF Moldova (SIF2), cu 13,06% din capital.

Producătorul farmaceutic a raportat, pentru primul semestru, un profit net de 13,53 milioane lei (3 milioane euro), în creştere cu 10,3% faţă de perioada similară a anului trecut, când profitul a fost de 12,27 milioane lei.

Veniturile totale au urcat cu 10,3% în perioada analizată, la 61,63 milioane lei, iar cheltuielile au crescut cu 12,3%, la 45,97 milioane lei, reiese din datele semestriale transmise miercuri Bursei.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat în luna aprilie, Biofarm estimează pentru acest an vânzări în creştere cu aproape 10%, la 115,1 milioane lei (26,5 milioane euro), însă profitul net ar urma să scadă cu 10%, la 19 milioane lei (4,3 milioane euro).

De la începutul anului, cotaţia Biofarm a avansat cu 38,5%, închizând şedinţa de marţi la valoarea de 0,2889 lei/unitate.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cum noua fabrica este gata productia de la Biofarm va fi relocata, totul se va muta acolo .

    Din moment ce nu detine terenurile in bilant, nici pe firma din Cipru ,mai mult nici nu va mai avea nevoie de ele si ar implica si costuri cu "ecologizarea"lor sa le cedeze pe 1 leu care ar fi mai mult decat nimic catre o firma mascata din grupul Balteanu ! 

    Dividende sa nu mai acorde pentru urmatorii 10 ani pentru ca ar fi pacat cu asa specialisti in inginerii financiare sa nu fructifice cash-ul din companie catre investitii personale ale CA. 

    Din moment ce planurile concertate sunt facute sa stabileasca cnvm cine sa nu mai faca oferta de preluare !

    are nevoie de ele sa le cedeze  

    1. Da mai The, asa este. Mai sunt si alte aspecte: SIF4 are cele mai multe actiuni si nici un reprezentant in consiliu ceea ce denota folosirea lui ca paravan pt SIF1 si Bilteanu caz in care actiunea concertata este dovedita (cum vine asta, cumperi pachetul de actiuni prin care devii cel mai mare actionar al companiei dar nu te intereseaza controlul ei?).

      In al doilea rand nu inteleg cum un SIF nu poate cumpara actiuni la un alt SIF dar ii poate cumpara administrarea (adica controlul dupa cum s-a dovedit clar in cazul Bio)? In cazul admin SAI Muntenia este conflict de interese (ca si cum admin Pepsi Cola este detinut de Coca Cola!) si ar trebui ca autoritatea de supraveghere sa solicite SIF4 angajarea unui alt administrator (situatia existenta contrazice total filozofia care sta la baza interzicerii achizitionarii de actiuni SIF de catre un alt SIF si implicit contravine legislatiei actuale - practic ASF a incalcat legislatia atunci cand a autorizat preluarea SAI Muntenia fara ca ulterior sa solicite SIF4 sa schimbe admin!!!). Cineva ar trebui sa asigure protectie si suport investitorilor la SIF4 si sa rezolve problema in justitie (poate Asociatia pentru ca din partea Autoritatii nicio speranta). 

      Corect !

      Asociatia care asociatie, cooperativa ?

      Cand cineva depaseste pragul si trebuie sa faca oferta cnvm sa-i blocheze tot pachetul pana isi indeplineste obligatiile legale . Asa ii lasa sa isi atinga scopul in preluarea conducerii apoi vand din pachet si nu ii mai deranjeaza nimeni. ASF le da o amenda si gata ! Cine sa schimbe legea daca nu ASF, AB si alte asociatii ?  

    ASF sprijina grupul infractional de la SIF1, ce vor sursele sa concentreze cand baietzi de la ASF impart prada de la SIF1 ca hienele. a zis ASF ceva despre tranzatia DEAL pe care o investigau la inceput de septembrie. nu a zis, inca o aprofundeaza. doar sa nu uite ca predecesori lor aprofudneaza puscaria si la fel ca ei si ei au crezut ca sistemul e de partea lor si nu-i va lasa din brate.

    De unde iese 170 mil. EUR pentru SIF5 , pentru 6,3 % din BCR . Erste rascumpara actiunile detinute de actionarii minoritari ( mai putin SIF5) cu 0.75 RON (initial ac valoare era 1,09 RON ). BCR avand aprox. 16,25 miliarde de actiuni pentru 6,3% din BCR rezulta suma de 170 mil. EUR . Si estimarea ta de 145 mil. EUR este corecta dar nu uita ca cind sif1-sif4 au cedat actiunile BCR, aceasta era profund in pierdere deci nu puteau obtine un pret mai bun. Dar eu cred ca 6,3% din BCR in 1-2 ani o sa valoreze si mai mult de 170 mil EUR pt ca BCR este deja pe profit si cel mai important lucru este ca in mare parte s-a restrucurat (prin reducere de personal si inchideri de sedii cu pierderi).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb