Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-o zi fără o direcţie clară pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a coborât cu 0,05%, la 21.525 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,03%, până la 4.196 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 129,3 milioane de lei, 65% din rulaj provenind din schimburile realizate cu titluri Banca Transilvania, ceea ce arată prezenţa în piaţă a investitorilor instituţionali.
În piaţa ”regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile instituţiei de credit din Cluj, ce au cumulat un rulaj de 84,6 milioane de lei, titlurile băncii încheind ziua în scădere cu 0,07%, la preţul de 27,98 lei.
Pe poziţia a doua, în topul rulajului, s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au coborât cu 0,33%, la preţul de 120,5 lei, în condiţiile unor schimburi de 5,4 milioane de lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 0,34%, la preţul de 0,878 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,7 milioane de lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Electrica (EL), ce au cumulat un rulaj de 3,1 milioane de lei, acţiunile EL încheind ziua în creştere cu 4,84%, la preţul unitar de 20,8 lei.
În piaţa ”deals” a fost realizat un schimb cu acţiuni Electromagnetica (ELMA), în valoare de 0,37 milioane de lei, tranzacţia fiind încheiată la preţul unitar de 0,2 lei, cu 1,96% sub referinţa din piaţa ”regular”.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 1,22%, până la 79.513 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,02%, la 1.581 de puncte. Indicele BET-AeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a apreciat cu 3,45%, până la 1.047 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Green Tech International” (GREEN): +7,39%
2. ”Altur” (ALT): +5,15%
3. ”Electrica” (EL): +4,84%
4. ”Condmag" (COMI): +3,57%
5. ”Infinity Capital Investments" (INFINITY): +2,81%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Mecanica Ceahlău” (MECF): -10,75%
2. ”Bittent Systems” (BNET): -8,03%
3. ”Armătura” (ARM): -7,11%
4. ”Roca Industry" (ROC1): -3,86%
5. ”Purcari Wineries” (WINE): -3,50%
Opinia Cititorului