ALEGERI SUA: "Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat"

S.B.
Internaţional / 3 noiembrie 2020

"Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat"

Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, un număr fără precedent în istoria politică a ţării, potrivit ultimelor date publicate azi de US Elections Project de la Universitatea din Florida, informează news.ro.

Acest entuziasm masiv faţă de votul anticipat, prin curier sau în secţiile de votare deschise în avans, reprezintă aproape trei sferturi din numărul alegătorilor care au participat la precedentele alegeri prezidenţiale, în 2016, şi preconizează o mobilizare-record a electoratului.

El se explică prin polarizarea societăţii americane după cei patru ani ai preşedinţiei Trump, dar şi prin pandemia sângeroasă covid-19, care a determinat o mare parte a electoratului să voteze în avans, pentru a evita cozi şi adunări în secţiile de votare în ziua scrutinului.

Însă această importanţă considerabilă a votului anticipat ar putea să întârzie operaţiunile de numărare a voturilor şi să conducă la o incertitudine cu privire la cine va ocupa fotoliul de la Casa Albă, spun cei de la Universitatea din Florida.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0881
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3364
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4655
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8273
Gram de aur (XAU)Gram de aur614.9369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb