Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună, iar decretul va fi emis la începutul săptămânii viitoare.
"Am solicitat Guvernului să vină cu propuneri. La începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Acest lucru este necesar pentru a ţine epidemia sub control", a precizat preşedintele.
Iohannis a spus că, în comparaţie cu alte ţări, creşterea numărului de persoane afectate de coronavirus nu a fost aşa de mare ca în ţări precum Italia şi Spania, lucru care vine din faptul că România a luat din timp măsuri foarte ferme, dar "nu este momentul să ne relaxăm", pentru că nu suntem la vârful epidemiei.
Şeful statului a anunţat că după o discuţie legată de felul în care România îşi arată solidaritatea a decis (...) ca ţara noastră să trimită o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia.
"Ei vor merge acolo în zona Milano. Vor pleca cel târziu mâine (n.r. - marţi). O echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali", a precizat Iohannis.
Preşedintele a mai spus că va fi nevoie de o rectificare bugetară deoarece veniturile la buget sunt în scădere, iar cheltuielile în creştere.
"Lucrurile stau foarte serios. Avem o criză care nu este doar de sănătate publică, ci va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creştere semnificativă a deficitului bugetar. Dar e nevoie de bani mai mulţi pentru sănătate şi asistenţă socială. Vom avea o situaţie complicată a bugetului. Dar e clar că aceasă complicaţie nu se rezolvă de la sine, şi va trebui guvernul să facă o analiză majoră şi să nu ne limităm la câteva schmbări. Va trebui o reevaluare a veniturilor în scădere şi cheltuielilor în creştere. Va fi necesară reevaluarea tuturor cheltuielilor din banul public. Au fost câteva firme private care s-au implicat în susţienrea eforturilor, şi îi felicit.", a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele a menţionat că zilele următoare vor fi aduse în ţară aproximativ 500.000 de combinezoane pentru personalul medical.
"Primim, în această săptămână, 2 milioane şi jumătate de măşti pentru medici, aproximativ 5 milioane de măşti de protecţie pentru forţele de ordine, jandarmi, poliţişti, aproximativ 8 milioane de măşti care vor ajunge la populaţie. Vor veni în zilele următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecţie pentru medici şi personalul medical", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.
1. Este prea mult
(mesaj trimis de gogu în data de 06.04.2020, 14:41)
Este prea mult. Multe firme vor fi in cap daca decretul va fi prelungit cu inca o luna.Va fi dezastru pe piata muncii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2020, 16:25)
Mai bine sa avem mai multi bolnavi si morti dupa aia ?
//// probabil ca banu' e mai important pentru tine decit viata unui om ////
1.2. Care (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Om în data de 06.04.2020, 16:31)
Cu populatia de 7.7 miliarde si inca in crestere tu din cauza asta iti faci griji, vb. aia daca moare in accident de masina si e pozitiv covid o sa apara ca a murit de covid nu ca a busit jafu in pom
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2020, 20:06)
Mai da un exemplu prin sinucidere.
1.4. In (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Statistica în data de 06.04.2020, 20:48)
Tot la covid apari si la sinucidere, sunt exemple si in germania si in italia
2. Rezistati
(mesaj trimis de Cristian în data de 06.04.2020, 14:54)
In tara salariilor mici lumea va muri de FOAME !!!
#rezistati FIAREI !!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2020, 15:25)
boss...cu anticipatele ce se mai aude?.....asta nu ar trebui sa uite romanii, aia care mai gandesc cu creierul lor.....cand virusul ne intra in casa, dulapul din deal facea propuneri de PM la misto ca sa provoace alegeri anticipate....atat!!
4. Nicio speranta... vom muri de foame...
(mesaj trimis de Cristian în data de 06.04.2020, 15:28)
Atentie! #FIARA n-a dat asigurari ca, dupa ce trece criza, libertatile umane vor reveni.
De altfel n-a dat niciun fel de sperante poporului care l-a votat ca acest stat politienesc va disparea dupa criza.
Militarizarea urbana va avea efecte tragice asupra libertatilor umane.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2020, 16:27)
daca mai scrii mult de #FIARA se prea poate sa vina sa te absoarba cu tot cu prostia ce o afisezi aici
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2020, 16:32)
prost esti tu,sclavule!
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de Nu pot rezista în data de 06.04.2020, 20:32)
sclav ești tu, ...
Toţi suntem sclavi. Şi cei mai mulți, neștiutori.
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.04.2020, 08:19)
După cum se vede, unii chiar prosti!.
5. fără titlu
(mesaj trimis de Louie Orban în data de 06.04.2020, 16:08)
Haus Chiolhanis a decis să pună casele luate cu acte false la dispoziția Ministerului Sănătății.
Ăsta da prezident!
6. Nici pe timpu lu Ceausescu nu s-a vazut asa sclavi
(mesaj trimis de Cristian în data de 06.04.2020, 17:16)
Ceausescu ar saliva de admiratie daca ar vedea ce stat militar abuziv a luat nastere la 30 de ani de la lovitura de stat africana din decembrie 1989
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2020, 17:36)
Ai un fix cu statul militar,pe bune!Situatiile exceptionale cer masuri exceptionale.Daca oamenii intelegeau de vorba buna si erau de buna-credinta nu mai erau necesare aceste masuri.
6.2. Unde (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Te crezi în data de 06.04.2020, 18:30)
hai Lasa ca nu moare nimeni
7. Presedintele Klaus Iohannis prelungeste starea de
(mesaj trimis de bogdan în data de 06.04.2020, 20:15)
Ati spus ca prelungiti cu inca o luna starea de urgenta si veti decreta saptamana viitoare daca ati anuntat ca prelungiti de ce nu ati semnat decretul ce jocuri ascunse faceti domnule presedinte.Nu va pasa ca sunt multe decese in tara si numar mare de confirmari.Romanii v-au votat cu 70 % la prezidentiale l-ati pus premier pe Ludovic Orban care a fost cazut de motiunea de cenzura apoi ati venit cu alta nominalizare Florin Citu.care nu a fost pe placul PSD apoi a venit cu propunerea de premier Orban 2 PSD a sesizat CCR cu nominalizarea lui Orban si motivarea care a fost data de presedintele CCR sa faca o alta nominalizare Presedintele l-a nominalizat tot pe Ludovic Orban ca sa faca guvernul lui.PSD l-a ajutat pe Ludovic Orban ca trebuie investit si la votat in Parlament.PMP si USR nu au vrut sa voteze apoi au fost scandal la audierile ministrilor PS.Asta vreti domnule presedinte sa incalcati Constitutia si sa faceti abuz de putere.Rusine
8. fără titlu
(mesaj trimis de Pop în data de 06.04.2020, 21:42)
Asta inseamna in 1000000 de someri !!
Oare jocul cui dace Iohanis ?
Bine ca no dat covidul in noiembrie , ca toti bolnavii de raceala-gripa , erau clasificati,, covid19,,
Ce bine ca nu se mai moate in spitale de cancer, boli pulmonare , gripa sezoniera , etc ; deci stam bine
Scopul covid ului este imunizarea globala ......... vezi ,, ID2020
8.1. Fiti sinceri (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de Macar în data de 06.04.2020, 23:59)
Acum vedem adevaratele tentacule ale elitei de la organizatii WHO pana la televiziuni onguri si multe alte prostii
9. Fiti
(mesaj trimis de Calmi în data de 07.04.2020, 00:03)
Oricum In toamna cand vine iar e mai agresiv si mai mortal in 1918 au fost prima data 200.000 - 300.000 de morti si in toamna cand a revenit milioane cat romania de mare