Alessandro Profumo a demisionat din fruntea "UniCredit"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 septembrie 2010

Alessandro Profumo, directorul executiv al celei mai mari bănci din Italia - "UniCredit" SpA, a demisionat din funcţie marţi seara, ca urmare a unui conflict ce îi priveşte pe acţionarii libieni ai instituţiei financiare, dar şi din cauza rezultatelor nesatis-făcătoare ale acesteia.

În urma demisiei, atribuţiile lui Profumo au fost preluate, temporar, de preşedintele băncii, Dieter Rampl. Acesta din urmă va încerca să-i găsească un succesor lui Profumo în următoarele săptămâni.

În cadrul băncii au apărut tensiuni cu privire la majorarea participaţiei deţinute de investitorii din Libia la "UniCredit".

Alessandro Profumo, în vârstă de 53 de ani, care a fost în fruntea "UniCredit" din 1997, a condus transformarea băncii dintr-un creditor regional într-un jucător pan-european, cu operaţiuni în 22 de state. Analiştii apreciază că plecarea brus-că a lui Profumo ar putea fi o problemă pentru bancă, într-un moment în care aceasta luptă să se redreseze după criza financiară.

Printre posibilii succesori ai lui Profumo se numără fostul director general al băncii americane "Gold-man Sachs Group", Claudio Costamagna, şi fostul director general al "Capitalia Bank" din Roma, Matteo Arpe, conform presei străine.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb