Alexandru Nazare anunţă că a primit de la MS cererea de fonduri pentru plata personalului din centrele de vaccinare

A.P.
Politică / 17 martie 2021

Alexandru Nazare anunţă că a primit de la MS cererea de fonduri pentru plata personalului din centrele de vaccinare

Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, anunţă că a primit de la Ministerul Sănătăţii cererea de fonduri pentru plata personalului din centrele de vaccinare şi a aprobat-o cu prioritate, astfel încât banii să ajungă cât mai repede la beneficiari, potrivit News.ro.

"În cursul zilei de astăzi, am primit de la Ministerul Sănătăţii cererea de deschidere pentru credite bugetare în valoare de 4,18 milioane de lei, pe care am aprobat-o cu prioritate, astfel încât sumele necesare sa ajungă cât mai repede în centrele de vaccinare", a anunţat, marţi seară, ministrul Finanţelor Publice.

Cu câteva ore înainte, Ministerul Finanţelor, criticat că nu a virat fondurile pentru plata personalului din centrele de vaccinare, a transmis că nu a primit nicio cerere în acest sens.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a aflat abia luni despre faptul că personalul nu a fost plătit şi asta pentru că un funcţionar din Ministerul Sănătăţii nu a făcut cererea către Ministerul Finanţelor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai de ce așa târziu? Până acum ce kurul caprei ați păzit, neomarxisti sinistri?

    Stampila pe timbru era? Deci un functionar, undeva la un minister a trebui sa faca o hartie care a trecut prin N semnaturi ca sa fie trimisa la celalalt minister (unde, desigur a primit numar de intrare) ca apoi sa fie prelucrate de celalalt minister pentru ca intr-un final *sa fie aprobata* de cineva pentru ca apoi intr-un final, in viitor sa se faca manual platile.

    Toata chestia asta trebuia sa fie un program de resurse umane si o persoana sau 2 care sa faca verificari inainte de a da drumul la plata. 

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0694
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3258
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.8417

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb